Campania este construită în jurul unei dispute între două personaje, interpretate de Daniel Buzdugan şi bucătarul Vlăduţ, care reprezintă cele două curente ale societăţii: “cei care cred” şi “cei  care nu cred” că deşeurile se reciclează.

"… Vrem să le arătăm (oamenilor) prin filmările făcute în fabricile  de reciclare, că deşeurile astfel strânse, se transformă în obiecte utile care sunt apoi introduse în circuitul comercial. Dorim ca prin intermediul acestei campanii, oamenii să înţeleagă faptul că soluţia viabilă pentru ca deşeurile de ambalaje să ajungă la reciclare şi nu la groapa de gunoi este colectarea selectivă”, spune Lorita Constantinescu, director de comunicare ECO-ROM Ambalaje.  

Din cantitatea totală de deşeuri de ambalaje reciclate în 2010, aproximativ 25.000 de tone provin din colectarea selectivă de la populaţie, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. ”Această creştere se datorează faptului că am mărit cu aproximativ 50% infrastructura existentă cu un an în urmă, am extins numărul localităţilor conectate la 150 şi astfel am crescut numărul locuitorilor care beneficiază de acest sistem la 4,8 milioane de locuitori. La aceste rezultate au contribuit bineînţeles şi investiţiile noastre în campanii de informare şi conştientizare, ca aceasta pe care o derulăm acum,” adaugă Lorita Constantinescu.

Te-ar putea interesa și: