Agenţia de rating a declarat, ieri, că a pus sub supraveghere ratingul de credit al Uniunii Europene, în perspectiva unei diminuări de rating, transmite Reuters.

Astfel, S&P ar putea downgrada calificativul maxim AAA al creditelor pe termen lung ale Uniunii Europene, dacă va fi diminuat ratingul unuia sau mai multor state membre.

Din acest punct de vedere, ameninţările agenţiei de rating vin în cel mai nepotrivit moment, creând o presiune suplimentară înainte de startul unui summit de criză de la care pieţele aşteaptă soluţii eficiente pentru rezolvarea crizei datoriilor.

La începutul acestei săptămâni, Standard&Poor’s a pus sub supraveghere 15 ţări din zona eu pentru o posibilă retrogradare.