Agent Green se opune energiei nucleare în Europa: Nu este nimic verde în energia nucleară și în cea produsă din gaz
SURSA FOTO: Dreamstime - energie nucleara
Propunerea Comisiei Europene privind introducerea centralelor nucleare și centralelor pe gaze în categoria investițiilor „sustenabile” este respinsă de organizația Agent Green. Acest proiect a provocat deja diviziuni și discuții în rândul statelor membre și investitorilor.
Platforma Uniunii Europene pe Finanţe Sustenabile, care include un reprezentant al organizaţiei Agent Green, s-a opus categoric propunerii prin care Comisia Europeană a inclus în Actul Delegat Complementar producerea de electricitate din gaze naturale şi din surse nucleare ca fiind tehnologii sustenabile, se menţionează într-un comunicat remis marţi de Agent Green.
Agent Green se opune propunerii Comisiei Europene
„Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută Actul Delegat Complementar care prevede includerea producerii electricităţii din gaze naturale şi din surse nucleare ca fiind tehnologii sustenabile cuprinse în noua Taxonomie Verde. Platforma Uniunii Europene pe Finanţe Sustenabile, în care Agent Green este organizaţia care a pus la dispoziţie unul dintre cei 57 de membri experţi aleşi de pe teritoriul UE, s-a opus categoric acestei propuneri, întrucât analiza grupului de experţi arată ineficienţa centralelor electrice pe gaze naturale, chiar şi cea mai performantă având un impact negativ semnificativ asupra climei, în vreme ce Comisia va declara 1,4 miliarde de tone de CO2 echivalent emise drept ‘sustenabile’ pe durata vieţii noilor centrale bazate pe gaze naturale”, se precizează în comunicat.
Energia nucleară și gazele naturale nu sunt verzi
Preşedintele Agent Green, Gabriel Păun, a apreciat că energia nucleară şi cea produsă din gaze naturale nu sunt energii verzi.
„Nu este nimic verde în energia nucleară şi în cea produsă din gaz. Comisia Europeană a ţinut cont doar de opinia industriei care a cauzat criza climatică şi evită ştiinţa. Această atitudine mă îngrijorează. Dacă Europa va merge în această direcţie atunci va eşua în îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică şi îşi supune cetăţenii la riscuri incalculabile”, a menţionat preşedintele Agent Green, citat în comunicat.
Aprobarea acestor surse este în detrimentul piețelor de capital sustenabile
De asemenea, reprezentantul Agent Green în cadrul Platformei UE pe Finanţe Sustenabile, Theodor Cojoianu, profesor de Finanţe Sustenabile la Universitatea din Edinburgh, a subliniat că aprobarea surselor de energie nucleară şi pe gaze acţionează în detrimentul pieţelor de capital sustenabile.
„Obiectivul Taxonomiei Verzi a Uniunii Europene este de a clarifica lista de activităţi economice care contribuie la atingerea unuia sau mai multora dintre cele 6 obiective de mediu ale Uniunii Europene. A pune 1,4 miliarde de tone de CO2 în atmosferă şi a le declara ca fiind sustenabile pentru climă nu este numai anti-ştiinţific, ci şi în detrimentul pieţelor de capital sustenabile şi numeroşilor actori care îşi doresc un standard verde ambiţios care să direcţioneze capitalul spre tehnologii adevărat sustenabile. Taxonomia UE devine o unealtă a industriei de combustibili fosili şi nu una ştiinţifică care să ne ajute să ne atingem obiectivul de impact net-zero asupra climei în 2050. Copiii noştri ne privesc îndeaproape şi cred că această decizie a Comisiei va fi aspru judecată de urmatoarea generaţie”, a declarat reprezentantul Agent Green în cadrul Platformei UE pe Finanţe Sustenabile, citat în comunicat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





