"Am vorbit cu cei de la Huawei, care au în Europa multe centrale telefonice şi au nevoie de service. Compania Ericsson are deja 800 de angajaţi în România şi vrea să urce cu încă 500. Cu cei de la Dell am discutat, de asemenea, despre intenţia lor de a investi în România", a declarat Valerian Vreme.

Ministrul a subliniat că nu are semnale din partea altor companii că ar intenţiona să urmeze exemplul Nokia şi nici că ar putea fi un semnal prost pentru potenţiali investitori.

Presa a vehiculat că gigantul IT american IBM va cumpăra fabrica Nokia de la Jucu. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat recent, la conferinţa de presă de la Washington de după semnarea acordului bilateral dintre România şi Statele Unite, că gigantul IT american IBM îşi va deschide o fabrică în România.

Ministrul Comunicaţiilor a menţionat că lucrează la o schemă de ajutor de stat care să acorde facilităţi investitorilor din domeniu.

"Lucrăm la acea schemă de ajutor de stat pentru investitorii din domeniu. Eu cred că este o iniţiativă bună, chiar dacă unii m-au criticat, prin care vom acorda anumite facilităţi investitorilor. Nu înseamnă că le dăm bani, ci facilităţi legate, de exemplu, de impozitul pe salarii. Încercăm să accelerăm acest proces la ora actuală. Noi am finalizat documentaţia la MCSI, dar ea trebuie discutată şi negociată şi cu alte ministere, iar pe urmă o vom prezenta Guvernului pentru aprobare", a mai adăugat ministrul.

Nokia, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a anunţat, joi, concedierea a 3.500 de angajaţi din cauza închiderii fabricii din România şi a reorganizării afacerilor companiei finlandeze. ”Planificata închidere a fabricii din Cluj combinată cu ajustarea operaţiunilor din lanţul de furnizare este estimată să afecteze aproximativ 2.200 de angajaţi”, se arată în comunicatul Nokia. Decizia Nokia de închidere a fabricii din Jucu (Cluj) a fost anunţată angajaţilor joi dimineaţă.

Pe 27 aprilie, Nokia a anunţat disponibilizarea a circa 120 de persoane de la Centrul de cercetare şi dezvoltare Cluj. Fabrica de la Jucu, investiţie de 60 de milioane de euro, a fost inaugurată în 2008.