Am aflat, în ulti­mele două săptămâni, multe adevăruri pe care, conştient sau nu, le-am ignorat în anii de creştere de după 2000.

Aterizăm din nou! Nu-i vorbă, nici nu zburam prea sus, doar ne prefăceam un pic că ne pregătim de noua decolare economică. Doar că avionul e şubred, pista e plină de găuri şi turnul de control e învelit în ceaţă. Vom avea sigur scădere economică în 2010, nu ştim cât (mie, unul, deja mi-e şi frică să întreb), iar revenirea aşteptată pentru 2011 s-ar putea să se producă precum venirea americanilor după Al Doilea Război Mondial.
E rău ce se întâmplă? Da! Aveam şi altă soluţie? Poate. Însă cu certitudine răul cel mare era să continuăm să ne ascundem gunoaiele sub preş. Este foarte bine că am început, în sfârşit, să spunem adevărul despre starea economiei şi de­spre perspectivele pe termen scurt. E bine că guvernatorul BNR deschide subiectul creşterii taxelor sau că ministrul finanţelor se arată îngrijorat de posibila înrăutăţire a situaţiei. Toate astea pot constitui începutul unei „Realpolitik“ de care ţara noastră cred că are acută nevoie. O orientare către pragmatism şi folosirea puterii politice în scopul îndeplinirii obiectivelor naţionale în locul unei tânguieli neîntrerupte şi a pasării pisicii către adversarii politici, FMI sau oricine altcineva ne e la îndemână.

Am aflat, în ultimele două săptămâni, multe adevăruri pe care, conştient sau nu, le-am ignorat în anii de creştere de după 2000. Avem o ţară pe jumătate rurală şi nefiscalizată, avem prea mulţi asistaţi social, dăm prea mulţi bani pe medicamente scumpe, tolerăm o evaziune fiscală la cote fierbinţi. Şi lista ar putea continua cu scris mic pe pagini întregi, cu referire la problemele structurale ale ţării în care trăim şi pe care fiecare guvern de după ‘89 a preferat să le pună la coada listei de priorităţi. Iar la umbra tuturor acestor probleme au crescut precum buruienile o seamă de metehne ale noului creat om de business din România. Obişnuinţa tărăgănării plăţilor, folosirea capitalurilor în scopuri speculative în dauna investiţiilor strategice, visarea la exitul spectaculos care să umple conturile şi să transfere mizeria de sub preş în curtea noilor proprietari sunt tot atâtea exemple. Comportamentul afaceristului român a fost timp de 20 de ani similar cu cel al grataragiului care-şi satisface poftele culinare în mijlocul naturii şi la plecare umple poiana cu peturi şi gunoaie cu ambalaje ne-biodegradabile.

Cred că este necinstit să aruncăm doar pe umerii clasei politice responsabilitatea timpurilor grele pe care le trăim. Judecătorii, poliţiştii, grănicerii, funcţionarii, pensionarii, noi toţi suntem responsabili de felul cum o ducem. Noi am votat un Vanghelie fiindcă ne-a dat mici la grătar şi tot noi am fost bucuroşi să dăm o şpagă poliţistului ca să scăpăm de-o amendă.

Criza pe care o trăim e şi oportunitate. Ne putem schimba. Aş vrea să începem prin a înţelege că afacerea este satisfacerea în mod profitabil a nevoii consumatorului. Mi-e teamă că prea mulţi oameni de business consideră, încă, o afacere actul de a convinge un funcţionar corupt să cumpere produse proaste la suprapreţ în schimbul unei atenţii numite generic şpagă.

Claudiu Şerban, director general Editura Evenimentul şi Capital