Aeroporturile Capitalei: Zboruri în condiții de iarnă, întârzieri de circa 30 de minute
Traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă pe aeroporturile bucureştene, însă unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care doar punctual depăşesc o oră, informează, marţi, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Potrivit sursei citate, nicio cursă nu a fost anulată pe Aeroportul Henri Coandă, din cauza condiţiilor meteo.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu – se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





