‘Din experienţa pe care am căpătat-o în ultimii 8-10 ani din vizitele pe care le-am făcut în diferite ţări, noi membre ale Uniunii Europene şi vechi ţări membre ale Uniunii Europene, cred că o organizare mai slabă ca a agricultorilor români nu există nicăieri. Această mentalitate nenorocită cu care nici după 20 de ani nu ne-a ieşit nimic, de genul: cine ne face?, cine ne dă?, cât ne dă?, cât ne mai dă?, ne mai dă ceva?, numai atât?, este pur şi simplu devastatoare pentru ceea ce înseamnă un progres al agriculturii româneşti. Şi eu am fost unul dintre cei au încercat să creeze camerele agricole din România şi care au fost un eşec total pentru că, din păcate, vin legile din Parlament. De acolo totul se priveşte numai politic’, a afirmat Rădulescu.

Potrivit acestuia, chestiunea Camerelor Agricole este o chestiune socială, de castă, de agricultură, de drept privat.

‘Poate vom reuşi să facem aceste camere agricole. Mă bucur că sunt o serie întreagă de tineri care îmi dau mari speranţe. Tineri care au prins din zbor ce înseamnă politica agricolă, consultanţă, ce înseamnă instruire, organizare, manipulează cu uşurinţă ceea ce înseamnă tehnică de ultimă oră, iar dacă noi, cei ‘cu părul alb’, vom fi un pic mai înţelepţi şi vom face echipă cu ei probabil că şi faţa României se va schimba’, a spus deputatul.

Institutul European din România (IER) a organizat o conferinţă referitoare la reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post-2013. Studiul ‘Reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post-2013’ evaluează impactul financiar al orientărilor Comisiei referitoare la Politica Agricolă Comună şi abordează subiecte importante care fac obiectul negocierilor între statele membre din perspectiva modificărilor aduse de bugetul UE pentru perioada 2014 – 2020.
SURSA: Agerpres