Adrian Negrescu avertizează că IMCA afectează companiile românești mari și nu rezolvă deficitul bugetar
În opinia economistului Adrian Negrescu, coaliția populiștilor își găsise un nou subiect de „luptă proletară” – impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) –, pe care îl promova în spațiul public cu o înverșunare asemănătoare cu cea a comuniștilor anilor ’50 împotriva chiaburilor. El considera că, încercând să pară de partea poporului, politicienii continuau să transmită ideea că IMCA fusese o măsură foarte bună.
Negrescu a precizat că politicienii nu înțeleseseră faptul că nu multinaționalele erau cele care pierdeau primele, ci companiile românești mari din industrie, transporturi și agricultură, firme ce angajau peste un milion de români, plăteau salarii peste media națională și reprezentau principalii exportatori ai țării.
În viziunea sa, acești politicieni intenționau să extindă IMCA la toate firmele din România, ceea ce ar fi însemnat ca, pe lângă impozitul pe profit, companiile să plătească și un alt impozit calculat pe cifra de afaceri. Economistul aprecia că aceasta era o măsură neinspirată, prezentată de unii drept soluție miraculoasă pentru deficitul bugetar, deși în realitate adusese venituri de zece ori mai mici decât cele estimate, deoarece marile companii găsiseră modalități legale de a o evita.
El a menționat că o înlocuire a acestei taxe cu o impozitare a tranzacțiilor intragrup, după model american, ar ține de realitățile economice și nu de pseudo-știința unor foști guvernanți, aceiași care introduseseră plafonări toxice, taxa pe stâlp și alte măsuri considerate de el drept inepții. În sprijinul opiniei sale, a arătat că plafonările se dovediseră cele mai proaste soluții, lucru vizibil în explozia prețului la energie – firmele ajungând să plătească cel mai scump curent din UE –, precum și în facturile duble sau triple ale oamenilor. El a avertizat și asupra unui nou șoc ce urma să vină prin eliminarea plafonării la gaze, dar și asupra efectelor negative ale plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, pe care o considera o altă măsură lipsită de efecte pozitive.
De asemenea, Negrescu a amintit că, în logica luptei împotriva „bogaților”, specialiștii readuseseră în actualitate taxa pe stâlp, care nu făcuse altceva decât să alimenteze inflația și să descurajeze investițiile, fapt demonstrat, în opinia sa, de scăderea abruptă a investițiilor străine din România, cea mai mare din ultimii 20 de ani.
El a concluzionat că taxarea intragrup ar reprezenta o soluție de avarie, dar că ar trebui definit clar modul de aplicare pentru a nu încălca legislația privind prețurile de transfer, convențiile de evitare a dublei impuneri și alte norme europene. Dacă s-ar aplica pe model american, economistul nu vedea motive pentru care aceasta nu ar aduce mai mulți bani la buget decât impozitul pe cifra de afaceri, pe care îl considera o măsură primitivă.
„Într-un exercițiu penibil de populism ieftin, o serie de politicieni consideră că taxarea tuturor firmelor reprezintă soluția pentru a scuti de la plata CASS categoriile defavorizate.
Lupta asta cu iz proletar, care nu face altceva decât să instige la ură și dezbinare, nu este însoțită bineînțeles de cifre, de analize clare, de statistici economice, fiind doar un exercițiu de discurs manipulator, menit să creeze impresia că ei, apărătorii poporului, nu au fost de acord cu creșterea taxelor, deși au votat cu două mâini.
Nu fac politică, nu mă interesează, însă devine extrem de frustrant să vezi tot mai mulți politicieni fără scrupule care ne prezintă o realitate desprinsă parcă din manualele de manipulare ale Moscovei”, a scris economistul, duminică, pe contul său de Facebook.
Orlando Nicoară spune că noua măsură de impozitare blochează metodele prin care profiturile erau transferate în afara țării
Antreprenorul Orlando Nicoară a explicat că nu exista un impozit pe cifra de afaceri destinat exclusiv multinaționalelor, ci un impozit aplicabil tuturor companiilor cu o cifră de afaceri de cel puțin 50 de milioane de euro, în situația în care impozitul pe profit plătit de acestea era mai mic de 1% din cifra de afaceri. El a oferit și un exemplu: o companie cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro și cu un impozit pe profit de 200.000 de euro trebuia să achite, în schimb, 500.000 de euro, adică 1% din cifra de afaceri, deoarece această sumă era mai mare decât impozitul calculat în mod obișnuit.
El a arătat că măsura fusese justificată oficial prin dorința de a colecta taxe de la multinaționalele care nu raportau profit, dar, în realitate, afectase numeroase firme cu capital românesc. În opinia sa, era o soluție aplicată brutal la obsesia mai veche a PSD-ului, potrivit căreia multinaționalele nu plăteau taxe.
În ceea ce privește noua măsură propusă, Nicoară a considerat că aceasta era mult mai bună deoarece împiedica două dintre metodele prin care profiturile erau transferate în afara țării: serviciile de consultanță și plățile de tip fee pentru folosirea brandului sau a proprietății intelectuale.
„Si se aplica doar “multinationalelor”, fara a mai afecta companiile “romanesti”. Separat, pare ca au renuntat la eliminarea esalonarii simplificate a taxelor. De salutat si acest lucru”, a scris acesta pe rețelele sociale.
