Taxă auto pentru șoferi. Kukuh Kumara, secretarul general al Asociației Industriilor Auto Indoneziene (Gaikindo), a indicat Toyota Avanza – un vehicul multifuncțional foarte popular, fabricat în Indonezia – ca exemplu al poverii fiscale uriașe cu care se confruntă consumatorii autohtoni, informează Jakarta Globe.

„Toyota Avanza este fabricată și vândută în Indonezia, dar este exportată și în țări precum Malaezia. În Indonezia, taxa anuală pe mașină este de 5 milioane de rupii, în timp ce în Malaezia este de doar 500.000 de rupii pentru același model”, a spus Kukuh.

Taxă auto pentru șoferi. Maşinile au devenit articole de lux

El a susținut că ratele ridicate de impozitare transformă mașinile din Indonezia în articole de lux, din ce în ce mai inaccesibile cumpărătorilor cu venituri mici și medii. Deși prețurile de fabrică rămân relativ accesibile, taxele auto umflă semnificativ prețul final de vânzare cu amănuntul.

„De exemplu, o mașină cu un preț de 100 de milioane de rupii, la ieșirea din fabrică, ajunge să coste 150 de milioane de rupii la dealer. Această diferență de 50 de milioane de rupii se datorează aproape în întregime taxelor”, a explicat el.

Creşterea prețurilor nu e în concordanță cu puterea de cumpărare a consumatorilor

Mai mult, el a declarat că, în general, creşterea prețurilor vehiculelor nu este în concordanță cu puterea de cumpărare a consumatorilor. În timp ce veniturile medii ale clasei de mijloc cresc cu doar 3% pe an, prețurile mașinilor cresc cu o rată anuală de 7,5%.

„Acest decalaj tot mai mare este o problemă foarte mare pentru consumatori, care nu-și pot permite vehicule noi și începe să afecteze puternic vânzările auto la nivel național”, a declarat  el.

Fragilitatea pieței ar putea afecta întregul lanț de aprovizionare auto

Vânzările de mașini din Indonezia au ajuns la doar 865.000 de unități în 2024 – o cifră despre care Kukuh crede că ar putea scădea și mai mult în acest an. El a avertizat că fragilitatea susținută a pieței ar putea afecta întregul lanț de aprovizionare auto.

„Chiar dacă producătorii auto reușesc să se mențină pe linia de plutire, ce se va întâmpla cu furnizorii noștri de piese dacă această tendință continuă?”, a spus el.

Piața vehiculelor este de așteptat să scadă cu 4,5%

MAA se aștepta ca piața vehiculelor să scadă cu 4,5%, până la 780.000 de unități în 2025, vânzările de vehicule de pasageri urmând să scadă cu 5%, până la 710.000 de unități, după doi ani de vânzări record. Vânzările de vehicule comerciale sunt așteptate să fie ușor mai mari, la 70.000 de unități.

Asociația se așteaptă ca piața să fie susținută de o creștere economică globală constantă și de o creștere a PIB-ului între 4,5% și 5,5% în Malaezia – susținute de un consum intern puternic și de investiții și de un mediu stabil al ratelor dobânzii.