Adeverinţe de la APIA pentru fermierii cu proiecte europene în zonele defavorizate şi care vor credite de la bănci
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură eliberează adeverinţe fermierilor care au proiecte europene în zonele defavorizate şi care vor să acceseze credite de la bănci.
Astfel, APIA poate da adeverinţe beneficiarilor plăţilor aferente Măsurilor 211 – “Sprijin pentru zona montană defavorizată”, 212 “Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană” şi 214 “Plăţi de agro-mediu”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Până în prezent au fost încheiate convenţii cu CEC Bank SA şi cu Banca Comercială Română, potrivit unui comunicat de presă al APIA,.
La solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus Cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, în Campania 2010 şi că, până la data emiterii Adeverinţei, au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată depuse de Beneficiar conform reglementărilor legale în vigoare.
De asemenea, în adeverinţă, se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată la data emiterii, faptul că beneficiarul nu face, la data emiterii, obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA, la un curs de 4,2620 lei/euro.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





