Adevărul despre slănina de porc! Doctorii spun cât este de periculoasă, de fapt
Doctorul Gheorghe Mencinicopschi ne explică adevărul despre slănina de porc, pe care mulţi români evită să o mănânce, deşi este foarte gustoasă, crezând că este periculoasă pentru sănătate şi pentru siluetă.
Foarte mulţi români evită să mănânce slănină de porc, considerând că se vor îngrăşa foarte repede. Doctorul Gheorghe Mencinicopschi vine însă să-i liniştească şi spune că grăsimile naturale nu îngraşă şi nu sunt periculoase.
“Toate alimentele de bază – sare, zahăr şi grăsimile nenaturale sau industriale, care se regăsesc în alimentele înalt procesate industrial, favorizează îngrăşarea. Atenţie, grăsimile naturale nu îngraşă!! Nu îngraşă, de exemplu, grăsimile din carne din carne de vită, din carne de porc, din carne de pasăre, de peste sau ouăle.
Contează foarte mult modul lor de preparare şi de asociere corectă, proteinele de origine animală, cum ar fi o friptură, în mod firesc, ar trebui asociată cu o garnitură de legume, niciodată cu cartofi prăjiţi. Cartofii prăjiţi sunt o sursă foarte importantă de carbohidraţi cu absorbţie rapidă, asta înseamnă că se produce o creştere bruscă a insulinei în momentul în care îi consumăm”, spune profesorul Mencinicopschi.
Curele de slăbit rapid sunt periculoase
El explică şi ce este în neregulă cu multe dintre curele de slăbire din ziua de astăzi, care nu au un suport ştiinţific, de multe ori, şi au ajuns chiar să pună sănătatea oamenilor în pericol, scrie fanatik.ro.
“Suntem programaţi să preferăm dulcele, să preferăm sărat şi să preferăm gras. Sunt împotriva curelor de slăbire pentru că cele mai multe dintre ele nu au nici un suport ştiinţific. Iar suplimentele de slăbit rapid sunt chiar periculoase. Unele dintre ele pot conţine substanţe foarte periculoase pentru sănătate care ne pot pune în pericol sănătatea şi viaţa.
Ar trebui să ne interesăm la specialişti, care cunosc fiziologia omului, cunosc fiziologia digestiei, sunt cu adevărat calificatiin nutriţia umană şi ne pot da sfaturi profesionale cum să redevenim normoponderali sau,şi mai bine, cum putem preveni obezitatea. Genetic suntem programaţi să preferăm dulcele, să preferăm sărat şi să preferăm gras”, a precizat Gheorghe Mencinicopschi.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





