Adevărul despre pensii! 8,2 milioane de români trebuie să știe

Adevărul despre pensii! 8,2 milioane de români trebuie să știe

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 29 septembrie 2023, 20:24

Analistul economic Bogdan Glăvan a vorbit despre Pilonul II de pensii. Declarațiile sale vin în contextul în care în spațiul public s-a vorbit despre un amendament legislativ care s-ar fi referit la Pilonul II. Acesta ar fi prevăzut că angajații cu vârsta de până în 45 de ani trebuie să opteze, până la data de 31 decembrie 2023, dacă mai doresc sau nu să cotizeze la fondul de pensii private. Totuși, premierul Ciolacu a precizat clar că nu există niciun astfel de plan.

Schimbări privind Pilonul II de pensii ar putea să mai vină în viitor

Bogdan Glăvan susține că actuala conducere a României ar manifesta o ostilitate față de proprietatea privată. Ei încearcă să își impună viziunea centralistă și autoritaristă asupra economiei și vieții cetățenilor, punctează acesta.

Glăvan consideră că, deși astfel de propuneri pot fi respinse sau limitate de organizații precum FMI sau Comisia Europeană și de către opinia publică, această conducere ar putea încerca în continuare să introducă astfel de schimbări în viitor.

„Natura și cultura lor ideatică, economică îi împinge permanent să mai bage câte o șopârlă, câte un fitil, câte o bombă. Nici acum nu le-a ieșit, dar vor încerca la următoarea ocazie.

Deci nu trebuie neapărat să ne gândim că și-au făcut ei un plan cum să facă din 2025 sau 2026 – pentru că nici nu e sigur că vor mai fi la guvernare, dar prin natura lor așa se manifestă. Asta au învățat, asta știu să facă”, a declarat Glăvan.

Analistul spune că toate cheltuielile statului vor continua să crească. În acest context, nevoia de a astupa găurile de la buget va continua „până când nu reformăm din temelii statul”.

El punctează că până atunci vom trăi cu frica că va fi tăiat ceva.

Diferența dintre Pilonul I și Pilonul II de pensii

În ceea ce privește diferența dintre Pilonul I și Pilonul II, Bogdan Glăvan spune că diferența este mai mare decât simplul fapt că unul este privat și celălalt este de stat.

Este vorba despre principiul de funcționare și faptul că unul este un sistem de pensii bazat pe acumulare.

„Pensia de stat nu este o pensie de fapt, ci este o asistență socială pe care o decide guvernul, în vreme ce Pilonul II de pensii este o pensie autentică, adică un cont în care banii se acumulează din contribuții, se investește randamentul lor, se reinvestește, se acumulează și-ți stau la dispoziție ție, titularului, după ce ajungi la vârsta de pensionare”, a explicat Bogdan Glăvan la Europa FM.

Analistul a concluzionat că, de fapt, vor să atace sistemul de pensii bazat pe acumulare „ca să țină pe toți într-o semi-iobăgie, dependență de stat”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.