„Domnule ministru al Transporturilor Lucian Şova, aţi afirmat recent în şedinţa Comisiei pentru transporturi că atunci „când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari şi vor pleca multinaţionalele’. Este o afirmaţie incredibilă. Un ministru al Transporturilor ar trebui să fie un campion al infrastructurii. Un susţinător al autostrăzilor. Dvs., din contră, sunteţi un veritabil ministru Anti-Autostrăzi. Pentru dvs., lipsa autostrăzilor e în regulă pentru că românii rămân cu salarii mici. Asta este logica PSD privind infrastructura, asta explică de ce nu avem nici drumuri moderne, dar nici salarii decente pentru români. Mandatul dvs. este un şir de declaraţii sfidătoare, de gafe, de nerealizări, blocaje şi decizii dezastruoase. Dle ministru, aţi făcut praf toate proiectele mari de infrastructură ale României în mandatul dumneavoastră, începând cu autostrăzile care ar trebui să treacă Carpaţii!”, se precizează în textul moţiunii, care a fost semnată de USR, PMP şi neafiliaţi.

Semnatarii susţin că PSD a reziliat contractul pentru realizarea studiilor geotehnice la autostrada Târgu Mureş-Iaşi, iar în ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti, „totul este blocat de incompetenţa” cu care Lucian Şova conduce ministerul. 

„Cea de-a treia trecere montană, cea de pe Valea Prahovei, între Comarnic şi Braşov, este deja subiect de haz de necaz pentru români după atâtea tentative nereuşite”, se subliniază în textul moţiunii.

Semnatarii menţionează că, pe lângă „autostrăzile prin munţi” şi celelalte proiecte, şi dosare grele ale infrastructurii „merg la fel de dezastruos” sub mandatul ministrului Şova.

„La coridorul european Sibiu-Nădlac: lipseşte constructorul pentru o zonă critică de 9 km cu tuneluri între Lugoj şi Deva. Nu aţi făcut licitaţia pentru contractarea unui constructor, iar pe lotul 3 învecinat nu aţi semnat modificările necesare pentru a putea avea o descărcare la Holdea riscând astfel să avem 20 km muzeu, o specialitate a dvs., autostrăzile care nu pot fi folosite. Pentru autostrada Nord-Sud din Moldova, A7 Buzău-Bacău-Paşcani, din 2016 de când a fost lansată licitaţia pentru studiile de fezabilitate şi proiectul tehnic încă nu a fost finalizată evaluarea ofertelor! Acesta este prioritatea infrastructurii din Moldova pentru dvs.”, îi mai transmit iniţiatorii ministrului Transporturilor.

 

Ei se referă şi la Centura Bucureştiului. „Banca Europeană de Investiţii a pregătit un studiu excelent în care arată că ambele inele – şi centura existentă şi noul inel de autostradă – sunt necesare pentru a debloca coridorul european Constanţa-Nădlac şi astfel ambele sunt eligibile pentru fonduri europene. O oportunitate uriaşă, pe care nu o folosiţi, trenând licitaţia pentru autostrada de centură A0 Nord”, adaugă semnatarii.

Aceştia consideră că ministrul Transporturilor nu doreşte să folosească fondurile europene.

„Fondurile europene, dle ministru, sunt aur curat pentru România, dar dvs. nu-l doriţi. Căutaţi finanţări prin Asia şi prin alte părţi… Banii europeni care trebuie cheltuiţi corect şi legal nu vă trebuie. Chiar colega dvs. de partid, dna comisar Creţu, a tras un semnal de alarmă şi s-a declarat extrem de îngrijorată. Singurele proiecte care atrag fonduri europene în prezent sunt cele fazate din exerciţiul financiar trecut, proiecte care ar fi trebuit să fie finalizate încă de atunci. Despre proiecte noi nu poate fi vorba, atâta timp cât renunţaţi la sprijinul profesioniştilor şi preferaţi să se ocupe Comisia de Prognoză de autostrăzi”, mai arată iniţiatorii.

Semnatarii mai susţin că ministrul Şova „şi-a început mandatul cu declaraţii sfidătoare, în doi peri”.

„Ne-a spus că vom circula pe autostrăzi „când vor fi gata”. (…) Ultima declaraţie vine să pună capac incompetenţei şi degringoladei de la Transporturi, „când vom avea autostrăzi, vor pleca multinaţionalele”. Nu, domnule ministru, riscăm să plece multinaţionalele tocmai pentru că n-avem infrastructură modernă. Regiuni întregi ale ţării rămân în subdezvoltare tocmai pentru că nu sunt conectate cu autostrăzi de Europa! Vă invităm să votaţi această moţiune simplă. Nu puteţi fi mulţumiţi de cum merg lucrurile la Transporturi. Alegătorii dvs., din fiecare circumscripţie, s-au săturat de dezastrul din infrastructură. Dl Şova este depăşit de funcţia pe care o ocupă, o ştiţi prea bine. Suntem în ceasul al 12-lea pentru a salva fondurile europene. E nevoie de un om competent şi capabil la minister. Daţi un vot pentru a da o şansă României la infrastructură modernă!”, se mai subliniază în textul moţiunii.

Biroul permanent a decis ca moţiunea simplă să fie dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor şi să fie supusă votului miercurea viitoare.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: