Luna trecută, creditarea companiilor a crescut cu 2,2%, cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2009, după un avans de 2,1% în octombrie. De asemenea, creditele acordate gospodăriilor au urcat cu 1,9% în noiembrie, faţă de un avans de 1,8% luna precedentă. Este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2011.

În schimb, masa monetară M3, un indicator al lichidităţii existente în economie, a crescut la 4,8% noiembrie, după un avans de 4,4% în octombrie, depăşind estimările.

Banca Centrală Europeană a acordat instituţiilor financiare din zona euro 45,3 miliarde de euro (50,9 miliarde de dolari) la dobândă zero, în a doua rundă a programului destinat stimulării creditării (TLTRO II).

Recent, preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat că, în conformitate cu noul program "ţintit" de operaţiuni de refinanţare pe termen lung, credite pe patru ani vor fi oferite la dobânda de bază a BCE, iar băncile care acordă cele mai multe împrumuturi ar putea beneficia şi de un discount.

Programul permite băncilor să se împrumute în funcţie de volumul creditelor acordate companiilor şi gospodăriilor, ca parte a eforturilor BCE de a stimula creditarea, creşterea economică şi inflaţia în zona euro.

Analiştii de la BNP Paribas SA estimează că cererea pentru programul TLTRO-II se situează la aproximativ 20-30 miliarde de euro, iar băncile au folosit primul program pentru a-şi restructura finanţarea.

BCE a redus dobânda la depozite până la minus 0,4%, ceea ce sugerează că, practic, va plăti băncile să împrumute de la BCE pentru a stimula creşterea şi inflaţia. Agerpres

Te-ar putea interesa și: