Acţiunile guvernului premierului Victor Ponta combină politica de partid polarizată cu o ”încălcare a cadrului constituţional” românesc, scriu pe blogul laureatului premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, publicat joi de cotidianul The New York Times, Kim Lane Scheppele de la Universitatea Princeton şi Vlad Perju de la Boston College Law School.

Care dintre acţiunile adoptate de Ponta şi aliaţii săi sunt doar o politică agresivă de partid şi care încalcă cadrul constituţional românesc? Constituţia României prevede procedura corectă pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui în articolele 95-96. În pregătirea unui vot de suspendare, Parlamentul trebuie să pregătească un act de acuzare întemeiat pe faptul că preşedintele a comis ‘grave încălcări ale Constituţiei’, standardul constituţional pentru suspendare. Majoritatea parlamentară a lui Ponta a prezentat la 4 iulie un document de 17 pagini care afirmă că preşedintele a interferat cu competenţele premierului, în opinia sa o încălcare constituţională gravă.

Constituţia îi cere Curţii Constituţionale să evalueze suficienţa cazului împotriva preşedintelui pentru a garanta că standardul constituţional este îndeplinit. Procedura pentru îndepărtarea preşedintelui trebuie rezervată cazurilor care implică încălcări grave ale Constituţiei şi nu trebuie utilizată ca parte a ciclului electoral tipic. Într-o hotărâre din 5 iulie, Curtea a emis un aviz echivoc, care a implicat, dar nu a specificat clar, că acuzaţiile împotriva lui Băsescu nu reprezintă încălcări constituţionale grave.

Tabăra lui Ponta a afirmat imediat că CCR s-a situat de partea sa, chiar dacă o lectură mai echilibrată a avizului ar arăta că a mers împotriva aliaţilor premierului, subliniază analiştii. Având în vedere că avizul Curţii este doar consultativ, guvernul a continuat demersul de suspendare a preşedintelui şi a solicitat votul parlamentar.

Echivocul Curţii în acest caz este de înţeles. Sub o presiune aproape de nesuportat, Curtea a emis un aviz care nu a fost pe deplin favorabil guvernului. Votul parlamentar a avut loc la 6 iulie, iar ulterior Curtea a fost solicitată să certifice atât votul, cât şi asumarea preşedinţiei interimare de noul preşedinte al Senatului. Curtea a furnizat certificarea relevantă la 9 iulie, permiţând ca procesul să treacă la referendumul public. Aceasta a fost o decizie de rutină, nu dificilă după standardele constituţionale.

Decizia majoră şi cea mai surprinzătoare a Curţii a venit la 10 iulie, când s-a pronunţat asupra constituţionalităţii unei legi aprobate de Parlament la 26 iunie, amendând legea cu privire la referendumul public, pentru a face mai uşor pentru guvern să-l suspende pe preşedinte. Curtea a considerat că legea referendumului este constituţională dacă asigură participarea a 50% plus 1 din alegătorii înscrişi pe listele electorale pentru ca referendumul să fie validat.

Decizia Curţii a dat dovadă de curaj politic şi a fost destul de surprinzătoare, cred semnatarii articolului. Având în vedere că referendumul va avea loc în mijlocul verii, va fi foarte greu să se asigure o prezenţă la urne de 50% plus 1, astfel încât este posibil ca hotărârea cu privire la cerinţa participării să fi decis deja dacă preşedinte rămâne sau pleacă. Decizia din 10 iulie face clar faptul că Constituţia cere acum un vot majoritar, cu o participare majoritară pentru suspendarea preşedintelui, o majoritate dublă.
Guvernul are însă un alt ”as în mânecă” pentru a evita decizia Curţii. La 5 iulie, guvernul Ponta a aprobat o ordonanţă de urgenţă care amendează legea referendumului reducând cerinţa participării la vot, făcând dintr-o majoritate simplă a voturilor exprimate tot ce este nevoie pentru ca un referendum să fie valabil. După decizia Curţii din 10 iulie, guvernul a subliniat că instanţa nu invalidează ordonanţa de urgenţă pe baza căreia se poate organiza referendumul din 29 iulie.
În acest fel se lasă deschisă posibilitatea ca guvernul să eludeze decizia Curţii, bazându-se pe puterea ordonanţei de urgenţă. Deşi Curtea are competenţa de a revizui şi ordonanţele de urgenţă, judecătorii pot face acest lucru doar dacă ea le este adusă de Avocatul Poporului, care însă a fost înlocuit. Guvernul Ponta a părut să schimbe macazul la Bruxelles, sub presiunea sporită a Uniunii Europene, declarând că va sprijini statul de drept şi va respecta atât Constituţia, cât şi deciziile Curţii. Dar guvernul nu a revocat ordonanţa de urgenţă. În schimb, a făcut apel la organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a aduce legislaţia în conformitate cu hotărârea Curţii.
Termenul referendumului şi capriciile politicii parlamentare ar putea oferi guvernului suficient timp pentru a susţine că, în pofida strădaniilor sale, a fost imposibil din punct de vedere tehnic să revizuiască legislaţia la timp pentru referendumul din iulie, caz în care s-ar putea baza în continuare pe ordonanţa de urgenţă, notează autorii analizei. În acest climat, toţi ochii sunt fixaţi asupra Curţii Constituţionale. Aceasta a luat decizii săptămâna trecută care au încercat să scoată legea din domeniul politic. Deciziile privind referendumul sunt doar o parte din poveste. În alte privinţe nu a făcut-o, în primul rând privind înlocuirea Avocatului Poporului. Acesta este singurul oficial de stat care poate să atace direct ordonanţe guvernamentale în fata Curţii Constituţionale. Adversarii lui Ponta spun că Avocatul Poporului a fost îndepărtat pentru a permite guvernului să se sustragă Curţii.

Legea privind Avocatul Poporului (Legea 35/1997) permite Parlamentului să-l demită, dar numai dacă acesta a încălcat Constituţia sau alte legi. Majoritatea parlamentară a susţinut că acţiunile Avocatului Poporului au fost motivate politic şi în sprijinul agendei preşedintelui suspendat. Curtea a refuzat să revizuiască decizia de înlocuire a lui pe motiv că aceasta nu are impact asupra valorilor şi principiilor constituţionale.

De asemenea, Curtea şi-a declinat competenţa în cazul schimbării preşedintelui Senatului, pe motiv că alegerea acestuia nu are impact asupra valorilor şi principiilor constituţionale. Acest lucru este surprinzător, consideră analiştii, având în vedere că preşedintele Senatului a devenit preşedinte interimar al ţării după ce Parlamentul a votat suspendarea şefului statului.

Această strategie de supravieţuire este probabil o reacţie la presiunea politică enormă asupra Curţii, din ultimele zile, sunt de părere autorii articolului.

Ce urmează acum? În plan politic, Ponta a declarat într-un interviu pentru jurnalişti străini să este îngrijorat de criza de legitimitate care va urma în cazul în care preşedintele este învins într-un referendum care nu reuşeşte să îndeplinească cerinţa de participare de 50% plus 1 asupra căreia insistă Curtea. Există posibilitatea reală ca guvernul ”să rezolve’ criza bazându-se pe ordonanţa încă valabilă sau susţinând legitimitatea direct de la oameni. Din moment ce Curtea va trebui sa certifice rezultatul referendumului, situaţia ar putea duce la o criză constituţională majoră, avertizează semnatarii articolului.

În plan juridic, deşi deciziile recente, atât cu privire la referendum, cât şi la încercările de limitare a competenţei sale arată un anumit curaj din partea Curţii Constituţionale, se pot vedea, de asemenea, efectele presiunii extraordinare asupra ei. În alte decizii Curtea a fost mai puţin clară, evitând unele chestiuni. Pe scurt, Curtea face tot posibilul pentru a rezista, în timp ce îşi îndeplineşte responsabilităţile pentru a păstra politica în limitele constituţionale. Curtea a fost brusc aruncată în lumina reflectoarelor şi încearcă să menţină o ordine constituţională. Dar în aceste vremuri de provocări constituţionale zilnice, nu este uşor. De asemenea, nu este clar dacă Curtea va câştiga, conchid analiştii.