Mult aşteptată deopotrivă de cei care au primit acţiuni FP pentru proprietăţile pierdute în timpul regimului comunist, de speculatorii care au cumpărat acţiuni ale Fondului în afara pieţei de capital şi vor să marcheze rapid profituri de 100-200%, dar şi de toţi participanţii pe bursă care speră într-un efect general pozitiv, listarea are loc la cinci ani de când Fondul Proprietatea a devenit operaţional ca societate pe acţiuni, în decembrie 2005.

Fondul deţine participaţii la 83 de companii private şi de stat, o componentă importantă a portofoliului fiind reprezentată de sectoarele electricităţii, petrolului şi gazelor. Reprezentanţi ai companiei Franklin Templeton, administratorul Fondului, au apreciat că listarea va tripla lichiditatea bursei, sporind atractivitatea României.

Acţiunile FP au valoarea nominală de 1 leu/titlu, iar casele de brokeraj şi analiştii estimează că vor fi tranzacţionate la început la 0,5-0,8 lei/acţiune. Cei care au cumpărat în afara pieţei acţiuni, la preţuri mult mai mici, la 0,2-0,3 lei/acţiune, ar putea marca astfel profituri consistente.

Cumpărătorii potenţiali vor fi investitorii instituţionali care operează în regiune (fonduri de pensii, fonduri mutuale) şi care se ghidează după discount-ul faţă de activul net, politica de dividend şi renumele administratorului Fondului. Listarea la Londra ar putea fi un catalizator pentru creşterea preţului într-o perioadă de un an.

Valoarea activului net pe acţiune calculată de Fond a fost între 0,98 – 1,04 lei până în octombrie 2010. Din noiembrie, conform noilor reguli de calcul care elimină discount-urile aplicate societăţilor nelistate deţinute de Fond, aceasta a fost de 1,154 lei în noiembrie şi 1,1124 lei în decembrie.

Comparativ cu SIF-urile al căror discount mediu este în acest moment de 54%, FP ar trebui să se tranzacţioneze la un preţ de cel puţin 0,51 lei/acţiune. Comparativ cu alte fonduri închise listate în SUA, FP ar trebui să se tranzacţioneze la 1,04 lei/acţiune.

Pentru a-şi încasa integral despăgubirile de la statul român, foştii proprietari ar trebui să vândă acţiunile la FP la valoarea nominală de un leu/acţiune.

Fondul a fost creat ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate. Listarea FP la bursă a intrat în linie dreaptă, după ce compania Franklin Templeton a preluat administrarea Fondului, în septembrie 2010.

Un efect foarte bun asupra bursei îl va avea şi listarea Fondului Proprietatea /FP/, care va atrage atenţia asupra pieţei bursiere din România, declara recent pentru Agerpres preşedintele casei de brokeraj Intercapital Invest, Răzvan Paşol.

‘Investitorii duc piaţa în sus, trebuie să le atragem atenţia cu ceva şi cred că se va îmtâmpla acest lucru cu Fondul Proprietatea. Cred că investitori noi, nerezidenţi şi locali, vor începe să se uite pe BVB din cauza FP şi poate acolo vor descoperi că mai sunt şi alte acţiuni interesante’, a mai spus reprezentantul Intercapital Invest.

Paşol a subliniat că BVB a înregistrat creşteri peste aşteptări de la începutul anului, cu un avans de 10% pe indicele principal BET în numai o jumătate de lună, după o stagnare de şase luni în a doua jumătate a anului 2010 şi o creştere pe întregul an 2010 de 12%.

‘Este un semnal foarte puternic. Investitorii străini au început din nou să cumpere şi această tendinţă se va accelera în perioada următoare’, consideră preşedintele casei de brokeraj Intercapital Invest.