Titlurile Facebook au urcat cu 2% luni, valoarea de piaţă a companiei situându-se la 227,8 miliarde de dolari. În urma creşterii consemnate luni, avansul acţiunilor la nivelul anului a ajuns la 49%, relatează Bloomberg.

În luna septembrie, la mai puţin de doi ani şi jumătate de la listarea pe bursă din mai 2012, capitalizarea de piaţă a Facebook a ajuns la 200,9 miliarde de dolari, adică jumătate din valoarea competitorului Google din prezent, 400,4 miliarde de dolari.

Urcarea acţiunilor Facebook se datorează creşterii platformelor mobile, divizie care generează cea mai mare parte a veniturilor companiei, în condiţiile în care, la listarea pe bursă, această afacere aducea venituri nesemnificative.

De asemenea, la avansul titlurilor a contribuit şi achiziţia serviciului Instagram în 2012, pentru un miliard de dolari, a cărui valoare de piaţă este estimată în prezent la 35 de miliarde de dolari. Facebook a extins publicitatea online şi pe Instagram, pentru a valorifica publicul tot mai mare al serviciului foto. De altfel, în luna decembrie, numărul de utilizatori activi lunar a urcat la 300 de milioane, depăşind Twitter.

Analiştii estimează că vânzările vor creşte cu 46% în ultimul trimestru din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 3,78 de miliarde de dolari. În trimestrul al treilea fiscal, publicitatea pe platformele mobile a generat 66% din veniturile Facebook.

Facebook va consemna, la finalul acestui an, o cotă de 8% pe piaţa de publicitate la nivel global, estimată la 140,7 miliarde de dolari, în creştere de la 5,8% anul trecut, potrivit firmei de cercetare EMarketer.