CME a precizat că este vorba despre mai multe tranzacţii care includ emiterea de datorii şi garanţii pentru noi acţiuni.

"Încercăm să strângem aproximativ 545 milioane de dolari prin aceste tranzacţii, care să ne permită să ne refinanţăm obligaţiunile care ajung la maturitate în 2016 şi, de asemenea, să ne finanţăm operaţiunilor curente", a informat CME într-un comunicat de presă.

'În cazul în care se vor încheia, aceste tranzacţii vor reduce în mod semnificativ dobânzile plătite în următorii ani prin înlocuirea datoriilor în numerar cu unele în non-numerar şi, de asemenea, ne vor oferi suficientă lichiditate pentru a ne finanţa operaţiunile şi a reduce presiunea la adresa capitalului de lucru', se mai arată în comunicat.

Imediat după acest anunţ, acţiunile CME au înregistrat o creştere de 25% la bursa de la Praga, fiind cotate la 65,8 coroane.

Anterior, CME a informat că în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat pierderi de 0,72 dolari pe acţiune, în timp ce veniturile au scăzut până la 237,9 milioane de dolari de la 253,34 milioane dolari în 2012.

CME, companie deţinută parţial de Time Warner Inc, are operaţiuni în şase state din Europa Centrală şi de Est. În România, CME include posturile de televiziune ProTV, Acasa TV, Acasa Gold TV, ProCinema, Sport. ro, ProTV Interna­tional, ProTV Chisinau si MTV România.

Sursa Agerpres

Te-ar putea interesa și: