Până când pot pensionarii depune documentele suplimentare pentru recalcularea pensiilor?

Recalcularea pensiilor. Începând cu luna septembrie, pensionarii vor beneficia de o majorare a pensiilor, după indexarea acestora cu 13,8% începând din 1 ianuarie 2024.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a comunicat termenul limită până la care pensionarii pot depune documentele suplimentare pentru recalcularea pensiilor, astfel încât niciunul dintre aceștia să nu piardă sumele care le revin.

„Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari.

Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, cu precădere preponderent în lunile iunie-august, astfel încât va fi înainte de luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și când peste trei milioane de români vor beneficia de pensii mai mari.

Din septembrie încolo, pensionarii mai pot duce documente suplimentare pentru perioada de acord global, al 13-lea salariu, sporuri nepermanente, astfel încât niciunul dintre beneficiarii noștri, dacă are documente suplimentare pentru perioada de dinainte de 2001, să nu-și piardă niciun drept”, a declarat aceasta pentru Antena 3 CNN.

Simona Bucura Oprescu
Simona Bucura Oprescu; SURSA FOTO: Facebook, Simona Bucura Oprescu

Pensionarii cei mai avantajați de recalculare

La România TV, Simona Bucura Oprescu a detaliat categoriile de pensionari care vor înregistra cea mai semnificativă creștere a pensiilor după recalculare.

Întrebată despre situația pensionarilor din țară care nu au completat toate documentele necesare pentru recalcularea pensiilor, ministrul Muncii a clarificat că aceștia pot furniza documentele ulterior, chiar și după data de 1 septembrie, deoarece toate veniturile contributive vor fi recalculate automat pentru toți pensionarii.

„În 2024, toți pensionarii au pensii mai bune fiindcă noua lege a pensiilor a venit cu două momente mari importante. Momentul 1 ianuarie, când toate pensiile românilor au crescut datorită creșterii punctul de pensie de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar cel de-al doilea moment e cel în care unei categorii importante de pensionari le vor crește pensiile datorită perioadelor mai îndelungate în care aceștia au lucrat. Avem, în România, stagiul minim de cotizare, 15 ani, stadiul complet, 35 de ani.

În special în cazul celor care sunt în indemnizația minimă socială, vom observa creșteri semnificative. Pentru ei e un mod e a se face dreptate. Una e să ai indemnizație minimă socială indiferent dacă ai lucrat 15 ani sau 35 de ani. Și e cu totul altceva ca tu să ai indemnizație minimă socială lucrând 15 ani stagiul minim de cotizare, dar dacă avem un pensionar care a lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, pentru acesta se face dreptate.

Fiindcă pentru perioada între 25 și 30 de ani avem un punctaj suplimentar acordat prin puncte de stabilitate de 0,5 puncte pe an. Pentru perioada 30 – 35 de ani, 0,75 de puncte. Pentru perioada peste 35 de ani avem un punctaj suplimentar de un punct. Pentru un pensionar care a lucrat 35 de ani pe salariul minim de economie vom avea o creștere semnificativă de circa 500 de lei a pensiei”, a explicat aceasta.

Noua lege a pensiilor va elimina inechitățile dintre bărbați și femei

Simona Bucura Oprescu a mai precizat că noua lege va elimina disparitățile între femei și bărbați. Așadar, va promova o abordare echitabilă în acest sens.

„Legea are trei componente importante. Cea mai importantă, care e rațiunea, reperul, pilonul fundamental al legii, e că pentru muncă și contribuții egale, pensia să fie aceeași. Ieșind la pensie în perioade diferite cu diverse stagii minime și complete de cotizare, ieșind pe legi ale pensiilor diferite, cuantumul pensiei e diferit pentru români care au muncit la fel, din păcate. Avem diferențe între femei și bărbați.

Pe legea anterioară, stagiul complet de cotizare la femei era 32 de ani, stagiul la bărbați era de 35 de ani. Din acest motiv, cuantumul pensiei era diferit. Era mai mare la femeie și mai mic la bărbat. Pe noua lege, indiferent pe care dintre legi ai ieșit la pensie și indiferent dacă ești bărbat sau femeie, vei avea același cuantum al pensiei. S-a încercat să ajungem într-o zonă de echitate. Să avem aceeași pensie indiferent când am ieșit la pensie. Pe noua lege nu mai avem indici de corecție, care au dus la situații discriminatorii”, a declarat ea.

Se va folosi un software pentru a recalcula pensiile

Începând cu luna septembrie, aproximativ 3 milioane de pensionari vor beneficia de majorări ale pensiilor.

Ministrul Muncii a anunțat că acest proces va începe în curând, aducând în discuție și o noutate importantă. Este vorba despre utilizarea unui software special pentru recalcularea tuturor pensiilor.

Într-un interviu la România TV, Simona Bucura-Oprescu a explicat că procesul de reevaluare a dosarelor de pensii a început încă din 2021. Mai mult, a subliniat că peste 95% din informațiile referitoare la dosarele de pensie ale românilor au fost deja introduse în sistem.

Obiectivul este ca până la jumătatea lunii august toate deciziile de recalculare să fie finalizate și trimise pensionarilor.

Începând cu data de 1 septembrie, aceștia sunt așteptați să primească pensiile recalculate. Mai multe puteți afla aici.