„WDP estimează un randament iniţial brut de închiriere de aproximativ 8,5% pentru aceste noi tranzacţii. După finalizarea acestui nou pachet de investiții, valoarea totala a portofoliului imobiliar va ajunge la aproximativ 450 de milioane de euro, apropiindu-se astfel, de valoare de 500 de milioane de euro (sau 15% din portofoliul total al WDP) până la sfârșitul anului 2019“, au transmis reprezentanţii companiei.

La sfârşitul anului trecut, investitorii au cumpărat circa 44 de hectare de teren de la producătorul de biscuiţi Ro Star pentru 8,4 mil. euro. Terenul este localizat în Ştefăneştii de Jos, iar WDP a anunţat că va începe construcţia a două noi depozite, cu suprafață totală de aproximativ 80.000 mp. Un depozit de 58.000 mp va fi închiriat de Metro din 2020 şi va cuprinde atât o zonă de depozitare fără temperatură controlată, cât și o zonă de depozitare cu răcire și congelator, pentru distribuirea produselor alimentare. Metro semnează un contract de închiriere pe o perioadă de zece ani. A doua clădire, în suprafaţă de 22.000 mp, va fi finalizată în trimestrul al doilea al anului 2019 şi va găzdui activitațile de comerţ electronic ale LPP, care gestionează brandurile Reserved, Cropp, House, Sinsay şi Mohito. LPP a semnat un contract de închiriere pe o perioadă de zece ani. WDP prevede pentru aceste proiecte un buget de investiții de aproximativ 43 de milioane de euro.

Extindere în Cluj-Napoca

WDP a mai achiziţionat un depozit existent în Cluj-Napoca, cu o suprafață de aproximativ 33.000 mp. Dezvoltatorul are aici un contract de închiriere cu Profi cu un termen rezidual de zece ani. Retailerul îşi va extinde parteneriatul cu WDP în acest fel după utilizarea anterioară a unui nou centru de distribuție frigorifică. Lanțul de supermarketuri Profi își centralizează serviciile de vânzare de fructe și legume pentru regiunea Transilvania. În plus, Profi închiriază, de asemenea, un depozit nou de la WDP în Roman.

Prin această achiziție WDP devine proprietarul întregului parc logistic din Cluj-Napoca (aproape 70.000 mp) și se va ocupa de managementul parcului. Furnizorii de servicii logistice Arcese și KLG au, de asemenea, o clădire WDP aici. Bugetul de investiții pentru această achiziție se referă la aproximativ 22 de milioane de euro.

 

Depozit de bere

În cele din urmă, WDP anunță construirea unui nou depozit pentru Ursus Breweries, unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Ursus Breweries își va aproviziona clienții din capitala din depozitul de la Buzău. Noul centru de distribuție, de aproximativ 20.000 mp, este situat lângă fabricile de bere existente și este închiriat pentru o perioadă de zece ani. Bugetul de investiții pentru WDP este de aproximativ 10 milioane de euro.

Familia de investitori, cu exponentul său Tony De Pauw, care conduce afacerile, este creditată de publicaţia belgiană De Rijkste Belgen cu o avere de 448,4 mil. euro.

Investitorii belgienii au investit până acum peste un miliard de euro în proprietăţi româneşti, majoritatea înainte de criză, dar au proiecte de viitor care implică alte sute de milioane de euro.