Aceste automobile au interdicţie la circulaţie în perioada 12-15 august

Aceste automobile au interdicţie la circulaţie în perioada 12-15 august
Publicat de Valentin Gros la 12 august 2016, 16:37

Circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada cuprinsă între zilele de 12 august (vineri) – 14 august 2016 (duminică), precum și în ziua de luni 15 august 2016 (cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului), a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

"Interdicţia funcţionează conform prevederilor HG nr.1777/2004 cu modificările și completările ulterioare și Anexei nr. 1 la Hotarâre", se arată într-un comunicat al Companiei.

Încălcarea prevederilor actului normativ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, precizează comunicatul.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.