Acest FRUCT ar putea deveni istorie

Acest FRUCT ar putea deveni istorie
Publicat de Bogdan Biszok la 6 februarie 2015, 17:24

Considerate “mâncarea săracului” în anumite zone ale lumii – pentru că fac parte din dieta zilnică a multor populaţii şi conţin nutrienţi esenţiali – sau, dimpotrivă, o delicatesă exotică în ţările aflate mai departe de tropice, bananele nu au fost mereu la fel de accesibile şi de banale ca astăzi.

În ţări precum Uganda, Burundi sau Rwanda se estimează că există un consum de 450 kg pe an pe cap de locuitor, cel mai mare din lume. Ugandezii folosesc acelaşi cuvânt “matooke” pentru a descrie şi banana, şi mâncarea.

Un fruct aflat în pericol

Specialiştii avertizează însă că, la ora actuală, întreaga recoltă de banane a lumii se află în pragul unui “dezastru” din cauza unei ciuperci imune la pesticide, Black Sigatoka. Semnalul de alarmă a fost tras după ce recent ciuperca a început să afecteze plantaţii din Mozambic şi din Iordania, după ce a distrus recoltele din sud-estul Asiei. Experţii spun că este posibil ca ciuperca să fi ajuns deja într-una dintre cele mai importante regiuni din America de Sud unde ar putea să distrugă vaste plantaţii de banane din varietatea Cavendish. Acest tip de banane reprezintă 95% din totalul bananelor exportate.RADOR

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.