Perioada pandemică provocată de coronavirus din 2020 până în prezent a dus la apariția unor perturbări care au afectat sistemul sanitar din diverse state. Astfel că epidemia de Covid-19 a determinat o creştere semnificativă a pierderilor umane provocate și de alte afecțiuni medicale, precum malaria.

A fost înregistrată o creștere a mortalității provocată de malarie în 2020 comparativ cu anul anterior. Astfel, au fost înregistrate cu 69.000 de cazuri mai mult decât în anul precedent. Din fericire, cel mai teribil scenariu posibil a fost evitat, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii, conform reuters.com.

Peste 600.000 de oameni și-au pierdut viața

Până în acest moment, peste 627.000 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza malariei în ultimul an. Majoritatea deceselor au fost identificate în rândul bebelușilor din statele subdezvoltate ale continentului african. OMS a înregistat o creștere semnificativă a mortalității din Africa din 2019 până în 2021. Precedent erau 558.000 de cazuri de deces, conform raportului anual al OMS.

Malaria, mai periculoasă decât Covid-19

Numărul persoanelor decedate din cauza malariei îl depășește pe cel al oamenilor răpuși de Sars-Cov-2. De la începutul epidemiei au fost înregistrate 224.000 de pierderi umane din cauza coronavirusului în Africa. Aproximativ două treimi dintre decesele cauzate de malarie, înregistrate în 2020 comparativ cu 2019, au fost cauzate de restricţiile asociate coronavirusului, care au perturbat prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul malariei, a explicat OMS.

Eforturile de a menţine serviciile sanitare funcţionale au prevenit dublarea numărului de decese cauzate de malarie în 2020 în Africa Subsahariană, o situaţie anticipată de OMS în trecut. Însă, numărul deceselor asociate malariei a crescut cu 12% comparativ cu 2019, conform OMS.

„Datorită eforturilor urgente şi intense, putem spune că lumea a reuşit să evite cel mai rău scenariu al deceselor cauzate de malarie”, a declarat Pedro Alonso, directorul programului pentru malarie al OMS.

Lupta împotriva malariei ar putea lua sfârșit

Specialiștii medicali sunt optimiști că lupta împotriva malariei ar putea lua sfârșit datorită indicării OMS din toamnă. În octombrie, OMS a recomandat adimistrarea copiilor din Africa a RTS,S/Mosquirix: un vaccin dezvoltat de GlaxoSmithKline.

„Prin sporirea finanţării, acces la soluţii salvatoare de vieţi şi la inovaţie robustă în soluţii noi pentru a rămâne cu un pas în faţa evoluţiei ţânţarilor şi paraziţilor, putem să accelerăm acţiunea transformatoare şi să punem capăt malariei în decursul unei generaţii. Ne aflăm în prezent într-un moment critic şi fac apel la liderii mondiali să îşi reînnoiască angajamentul şi investiţiile”, a spus Abdourahmane Diallo, director executiv al organizaţiei RBM Partnership to End Malaria.