Acad. Mircea Dumitru vrea să transforme Academia Română: Bucureștiul trebuie să devină un hub academic european

Într-o perioadă marcată de schimbări globale rapide, de la revoluția digitală și dezvoltarea inteligenței artificiale, până la transformări geopolitice și culturale semnificative, rolul instituțiilor de referință este supus unui proces continuu de redefinire. Pentru Academia Română, această tranziție nu implică renunțarea la tradiție, ci o ajustare a misiunii sale în cadrul unei arhitecturi moderne a cunoașterii, adaptată secolului XXI.

Acad. Mircea Dumitru: Strategia Academiei Române pentru un centru al cunoașterii și afirmarea României în rețeaua academică europeană

În acest interviu, Acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, conturează o viziune strategică bazată pe logica „provocare-răspuns”. Depășind rolul strict onorific, direcția propusă urmărește transformarea Academiei într-un adevărat „centru strategic al societății cunoașterii”.

Discuția abordează subiecte actuale, precum combaterea crizei discernământului epistemic, necesitatea abordării interdisciplinare dincolo de granița convențională dintre științele exacte și cele umaniste și importanța susținerii cercetării fundamentale într-un climat adesea indiferent sau ostil științei.

Acad. Mircea Dumitru explică, de asemenea, subtila distincție între continuitate și schimbare, respingând politizarea instituției și promovând un pluralism intelectual autentic. Un obiectiv central al proiectului este afirmarea României în rețelele academice internaționale, prin transformarea Bucureștiului într-un nod academic european. Interviul servește nu doar ca platformă programatică, ci și ca invitație la reflecție asupra viitorului intelectual și strategic al țării.

Academia Română în era digitală. Răspunsul la provocările globale

Viziunea dumneavoastră privind Academia Română și direcția în care doriți să o conduceți, așa cum reiese din documentele programatice și intervențiile publice de până acum, pare să fie construită în logica unei relații „provocare–răspuns”. Mai exact, plasați rolul Academiei într-un cadru mai larg: acela al transformărilor majore ale epocii actuale și al modului în care România ar trebui să răspundă acestor provocări.

În acest context, vedeți Academia nu doar ca o instituție de consacrare, ci și ca un actor implicat în organizarea acestui răspuns strategic. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele provocări ale epocii la care Academia Română ar trebui să răspundă și în ce fel poate contribui concret la acest răspuns?

Acad. Mircea Dumitru: Pornesc de la convingerea că trăim o perioadă marcată de transformări profunde – de la revoluția digitală, inteligența artificială și biotehnologii, până la schimbările geopolitice, demografice și culturale care redefinesc rapid lumea.

Esența acestor schimbări constă în faptul că progresul societăților depinde tot mai mult de abilitatea lor de a genera, organiza și valorifica cunoașterea. Pentru România, principala provocare este una structurală: să construiască un ecosistem coerent al cunoașterii, care să unească cercetarea, educația și instituțiile culturale într-un sistem capabil să răspundă provocărilor actuale.

O altă problemă majoră o reprezintă ceea ce putem numi o criză a discernământului epistemic. Într-un context dominat de supraproducție informațională, pseudo-știință și dezinformare, devine esențial ca Academia Română să își asume rolul de garant al cunoașterii validate și de autoritate credibilă în spațiul public.

Se adaugă și provocarea fragmentării disciplinare. Marile teme ale prezentului nu mai pot fi abordate exclusiv dintr-o singură perspectivă, fiind nevoie de o cultură a colaborării interdisciplinare, care să integreze diferitele domenii ale științei.

Există, totodată, o provocare de natură culturală. Paradoxal, dezvoltările tehnologice și digitalizarea nu diminuează importanța culturii, a artelor și a științelor umaniste (a umanioarelor), ci le conferă un rol central. Într-o epocă în care tehnologia poate reproduce creativitatea sau genera conținut, reflecția asupra sensului, valorii și identității umane devine mai importantă ca oricând. Academia trebuie să se afle în centrul acestei conversații.

La acestea se adaugă o provocare instituțională: România are nevoie de mecanisme coerente de reflecție strategică la nivel național, iar Academia Română este astăzi probabil singura instituție capabilă să coaguleze un astfel de demers.

Prin urmare, rolul Academiei nu trebuie să fie doar unul onorific sau simbolic. Ea trebuie să își păstreze funcția de consacrare a valorii intelectuale, dar, în același timp, să devină un actor activ în formularea viziunilor de viitor – un spațiu de dialog, analiză și orientare strategică pentru întreaga societate.

În concluzie, miza nu este doar adaptarea instituțională, ci repoziționarea Academiei: între o instituție ancorată în tradiție și una care participă activ la configurarea viitorului României.

Vezi continuarea interviului pe EVZ!