Borouge Plc şi Borealis AG ar putea construi un gigant în domeniul chimiei și maselor plastice

Potrivit informațiilor obținute de agenția de presă Bloomberg, proprietarii firmelor Borouge Plc şi Borealis AG discută, acum, o potenţială evaluare şi structura de proprietate a unei entităţi rezultate dintr-o combinare, fiind posibil să ajungă în faza negocierilor formale în următoarele săptămâni, însă, discuţiile lor au fost întrerupte luni de zile, fiind posibil să se finalizeze prost.

În prezent, Abu Dhabi și OMV discută despre o posibilă evaluare de aproximativ 10 miliarde de dolari americani pentru Borealis AG, incluzând participaţia pe care o deţine la Borouge Plc. Luând în calcul potenţialele sinergii, valoarea de piaţă a entităţii combinate ar putea depăși 30 de miliarde de dolari americani, valoarea exactă şi structura de proprietate fiind principalele obstacole în calea unui acord comun, relatează sursa citată anterior.

O combinaţie între Borouge Plc şi Borealis AG ar da celor două companii mărimea necesară de a concura, investi şi a se extinde în Asia, unde cererea pentru produse chimice şi mase plastice continuă să crească. În ciuda acestui fapt, având în vedere diversitatea acţionarilor, nu există o garanţie că se va ajunge la un acord comun.

În plus, se pare că OMV ar prefera ca sediul entităţii combinate să fie în Europa, unde se află şi cea mai mare parte a operaţiunilor Borouge Plc şi Borealis AG, chiar dacă entitatea combinată ar urma să fie listată la Abu Dhabi.

Despre Borouge Plc şi Borealis AG

Fondată în 1998 printr-un parteneriat strategic între ADNOC și Borealis, Borouge a fost înființată pentru a construi și a opera un complex petrochimic în Al Ruways, Emiratele Arabe Unite, cu o afacere de vânzări și marketing în Singapore.

Borouge, listată la Bursa de Valori Abu Dhabi, este o companie lider petrochimic care oferă soluții inovatoare și diferențiate de poliolefine pentru industria energetică, infrastructură, mobilitate, ambalare avansată, sănătate și agricultură. ADNOC deține un pachet majoritar de 54%, iar Borealis deține un pachet de 36% din Borouge, scrie pe site-ul oficial al companiei respetive.

Borealis AG este o companie chimică austriacă și este al optulea producător mondial de polietilenă (PE) și polipropilenă (PP). Borealis este un furnizor internațional de poliolefine, substanțe chimice de bază și îngrășăminte. Compania are sediul central în Viena, Austria și în prezent are aproximativ 6.900 de angajați în peste 120 de țări. Ea operează în principal în Europa, cu fabrici de producție în Belgia, Europa Centrală (Austria și Germania), Finlanda și Suedia. De asemenea, operează unități de combinare și în Brazilia, Italia și  în Statele Unite ale Americii.