Lupta dintre democrație/economie de piață versus autoritaris/ planificare centrală s-a sfârșit din anii 90. De atunci, lumea a asistat la o eroziune treptată a puterii americane, se arată într-o analiză NationalInterest.

Și dorea ca Statele Unite să acționeze la nivel global și să rămână gardianul sistemului global. Pentru că niciun alt stat nu era suficient de puternic pentru a amenința real America.

Donald Trump a început să ia în serios alinierea angajamentelor globale ale SUA la puterea politică și interese. Rezultatul a fost o retragere strategică, ascunsă sub faldurile unui văl de discurs bombastic. Trump a ieșit din joc, iar lumea așteaptă acum să vadă ce se va întâmpla în următorii cinci-zece ani.

Economie

După pandemie, SUA va cunoaște o creștere economică, pe măsură ce cererea stimulează economia, dar nu va dura. Marile dezechilibre vor duce la o economie sincronizată. Unii economiști vorbesc despre o repetare a situației anilor 20. Istoria monetară de peste două mii de ani demonstrează că oamenii nu pot fi păcăliți. Și că se uită la numerar vs active pentru a afla cum să păstreze cel mai bine puterea de cumpărare. În condiții instabile, ca acum, consideră că numerarul ca depozit de valoare se va devaloriza pe termen lung sau mediu în favoarea aurului, bitcoin-ului sau acțiunilor.

În timpul crizelor anterioare a existat spațiu de manevră, deoarece nu toate cele patru sectoare ale economiei, guvern, corporații, financiar și public, erau în pericol. Acum toate patru sunt puternic îndatorate. În ultimii 20 de ani, o mare parte din activitatea economică nu a mai fost ancorată în producție. Iar asta poate însemna că viitoarea criză financiară se va transforma într-o recesiune economică.

Din nou China

America se află pe o pantă descendentă, nemaiputând susține o proiecție cu adevărat globală. În schimb, China pe o pantă ascendentă. Este clar că globalizarea economică va da loc regionalizării. În anii următori, SUA și China vor acționa ca superputeri regionale sau de rețea, exercitându-și puterea asupra unor țări atrase în sfera lor de interes.

De aceea, crucială este trecerea la digitalizarea 2.0. Americanii au stăpânit digitalizarea 1.0 și au impus lumii norme, standarde și reguli de utilizare și securitate a comunicării, informațiilor și instrumentelor digitale. 5G și serviciile și tehnologia însoțitoare necesită un set nou de norme, standarde și reglementări. De aceea, este puțin probabil ca SUA să reușească să preia un rol similar pentru digitalizarea 2.0. Cea mai mare provocare rămâne tot China.

Potrivit NI, pentru SUA problema cea mai mare este concentrarea strategică asupra producției și a lumii occidentale, care stabilesc parametrii cruciali pentru digitalizarea 1.0. Dar pe viitor cei care vor avea cea mai mare piață vor obține și cea mai mare cifră de afaceri și, desigur, bani mai mulți pentru a reveni în cercetare și dezvoltare. În vreme ce SUA se concentrează asupra Occidentului, China privește piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare din Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină. Acest lucru oferă Chinei o putere enormă și deschide ușa spre superioritate. Chiar spre supremație.