A început vaccinarea Guvernului cu a doua doză. Cei imunizați au recomandat tuturor să meargă să se vaccineze.

Vicepremierul Dan Barna a dat asigurări că au fost rezolvate micile inadvertențe apărute în campania de vaccinare.

A început vaccinarea Guvernului cu a doua doză. Declarații optimiste

Membrii Guvernului primesc miercuri doza rapel a vaccinului împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar “Dr. Carol Davila”.

Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri, după ce a făcut a doua doză de vaccin anti-COVID, că se simte foarte bine şi a precizat că măsurile de distanţare şi siguranţă trebuie respectate.

“Foarte bine. Probabil datorită faptului că am fost dintre cei care a avut COVID, organismul este obişnuit sau a fost obişnuit. Nici după prima doză nu am avut astfel de problemă. Şi acum mă simt excelent.

”Vaccinarea anti-COVID-19 este importantă”

Măsurile de distanţare şi de siguranţă trebuie respectate. Există acea a doua tulpină mai molipsitoare de care ne temem cu toţii. Din acest motiv, vă recomand în continuare să purtaţi mască, evitaţi deplasările care nu sunt obligatorii, igienizaţi-vă mâinile!

Toate măsurile de până acum trebuie să continue, pentru că, iată, ele funcţionează şi am văzut că nu a mai fost epidemia de gripă tradiţională tocmai datorită măştilor. Din acest motiv, mergeţi să vă vaccinaţi”, a spus Barna.

El a subliniat că vaccinarea anti-COVID-19 este importantă.

“Problema aceea legată de liste şi de programări s-a rezolvat în cea mai mare măsură. Este un lucru bun. Vaccinarea este importantă”, a mai spus vicepremierul la Spitalul Militar Central din Capitală.

”Încredere în oamenii de știință”

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat miercuri, după ce a primit doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19, că le recomandă tuturor să folosească cu încredere această soluţie şi să aibă încredere în cercetările ştiinţifice.

“Am făcut şi eu astăzi rapelul. Mă număr printre persoanele care au trecut prin această boală.

Acum şase luni am făcut o formă destul de serioasă a acestei boli şi vă pot spune că sunt convins 100% de faptul că doar prin vaccinare putem să prevenim îmbolnăvirea, putem să învingem această boală.

Le recomand tuturor să aibă încredere în oamenii de ştiinţă, în cei care fac cercetările ştiinţifice şi care ne furnizează, practic, singura soluţie în lupta împotriva acestei boli – vaccinarea. Le recomand tuturor să folosească cu încredere această soluţie, să se vaccineze şi împreună să învingem această boală”, a spus el.