A demisionat chiar acum! Decizia momentului în politica din România
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - demisie, demisia
Alexandru Dumbravă, viceprimarul Sibiului. și-a dat demisia după ce a semnat un acord de recunoaștere a faptelor într-un dosar de fraudă cu bani europeni. Dumbravă urmează să fie acum directorul unei școli de lângă Sibiu.
Alexandru Dumbravă a demisionat, marți, din funcția de viceprimar al Sibiului și din cea de consilier local, a anunțat Primăria Sibiu.
Dumbravă și-a dat demisia din cele două funcții după ce a ajuns la o înțelegere cu EPPO (Parchetul European), la începutul săptămânii trecute, după ce a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni în valoare de 34.500 de euro.
Preia funcția de director al unei școli
”Demisia domnului viceprimar a fost depusă astăzi”, a declarat, marți, Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al administrației locale.
Dumbravă s-a întors din concediu, chiar marți, și și-a prezentat demisia atât din funcția de viceprimar, cât și cea de consilier local. Tot de marți ar urma să devină director al Școlii Gimnaziale din Roșia, funcție pe care a obținut-o în urma unui concurs susținut în anul 2021.
Și-a recunoscut vinovăția
Fostul viceprimar sibian a trimis săptămâna trecută o notificare la Inspectoratul Școlar prin care solicita să-și ia în primire postul de director al școlii din Roșia.
Procurorii europeni au înaintat instanței un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care viceprimarul Sibiului a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni.
Iinculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost acuzat, „a acceptat cadrul juridic pentru care a fost iniţiată procedura penală şi a fost de acord cu sancţiunile impuse”. Acestea includ o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 3 ani. În plus, va presta muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 90 de zile, potrivit EPPO.
Primarul Astrid Fodor a declarat săptămâna trecută că situația legată de cazul Dumbravă este una regretabilă.
”Este o situație regretabilă. Acest caz se referă la o perioadă în care domnul Alexandru Dumbravă nu deținea funcția de viceprimar al Sibiului, dar ocupa tot o funcție publică, care comportă o anumită conduită și o mare responsabilitate.
Pentru mine, admiterea vinovăției de către domnul Dumbravă este o surpriză. Am sperat că este vorba de o greșeală, de o eroare fără voie, din neatenție, pentru că știu câte documente se semnează într-un proiect finanțat din fonduri europene.
Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație care, chiar dacă nu implică Primăria Sibiu, atinge totuși imaginea instituției și a funcției publice în general”, a declarat Fodor pentru Turnul Sfatului.
Alexandru Dumbravă a fost directorul Școlii Gimnaziale Roșia, iar din 2016, până în 2019, a fost directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Sibiu. Din noiembrie 2019 este numit Inspector Școlar General.
În decembrie 2021, Alexandru Dumbravă, care ocupa funcția de viceprimar al Sibiului de un an, a câștigat concursul pentru postul de director al Școlii Gimnaziale din Roșia. Postul a rămas de atunci rezervat până când titularul va prelua deplin atribuțiile.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





