Cei 70 de stagiari selectaţi din peste 400 studenţi care au aplicat pe daciagroup.com în perioada septembrie – noiembrie 2010 urmează cursuri ale facultăţilor cu specializări tehnice din cadrul a 14 universităţi din ţară, la care s-a adăugat anul acesta şi Universitatea Tehnică Moldova din Chişinău.

“Programul de Stagii 2011 Dacia Groupe Renault le oferă studenţilor şansa de a se familiariza cu lumea complexă a automobilului într-o companie internaţională modernă. Realizarea lucrării de licenţă sub coordonarea colegilor din departamentele tehnice este doar unul dintre beneficiile acestui program“, a declarat Radu Mavrodin, Director Resurse Umane al Grupului Renault în România.

Stagiarii vor avea un tutore pe parcursul celor 3 luni petrecute în cadrul diverselor entităţi ale Grupului Renault România (Matriţe Dacia, Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia, Direcţia Sisteme Informatice România, Direcţia Logistică Centrală Dacia etc). În perioada aprilie – iunie, stagiarii beneficiază de cazare, transport către locul unde îşi desfăşoară stagiul, masă de prânz, precum şi de o bursă lunară.

Stagiarii sunt potenţiali angajaţi ai companiei. Florentina Bălescu a beneficiat de un stagiu la Dacia Groupe Renault, promoţia 2009. “Experienţa stagiului mi-a creionat calităţile pe care este necesar să le întrunească un inginer într-o companie multinaţională. Mi-am terminat studiile în plină criză economică, astfel că nu întrezăream nicio posibilitate de angajare, însă experienta stagiului şi realizările profesionale dobândite mi-au deschis apetitul către piaţa de automotive”, a declarat fosta stagiară, în prezent angajată a Grupului Renault pe funcţia de Responsabil Afacere PMP.  

Un program similar se va desfăşura începând cu luna mai şi la Renault Technologie Roumanie, în cadrul căruia sunt aşteptaţi peste 50 de stagiari.