Oferta de locuri de munca venita din Germania pe cai oficiale a crescut de 1,7 ori, iar cea din Spania, de 3,85 ori.
In primele sase luni din acest an, Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM) a plasat in strainatate aproape tot atat de multi romani cat reusise in intreg anul 2002: 23.401 (la care se adauga peste 15.000 de alte contracte incheiate de agentii agreate si monitorizate de autoritatile romane).
Cel mai bine reprezentate sectoare economice in ansamblul slujbelor oferite romanilor in strainatate sunt agricultura (in Germania, Spania, Cipru, SUA), serviciile hoteliere (Germania, Spania), constructiile (Israel, Italia, Spania), asistenta medicala (Germania, Elvetia), industria divertismentului (Japonia, Italia), industria extractiva si cea alimentara (Spania, Olanda, Emiratele Arabe Unite).
In cursul anului trecut, cele mai multe permise de munca, pe filiere controlate sau monitorizate de Guvernul de la Bucuresti, au fost acordate romanilor in Germania (19.700), Italia (11.974), Israel (3.018) si Spania (2.716).
Desi relevante pentru tendinta evidenta de crestere a oportunitatilor oferite romanilor de a lucra in strainatate, datele OMFM nu furnizeaza decat o imagine incompleta in privinta numarului real de angajari.
Aceasta, pentru ca oferta straina venita pe filiere guvernamentale este, de cele mai multe ori, legata de politici ale statelor partenere in domenii unde exista deficite temporare si ample de mana de lucru. Cel mai frecvent, guvernele de la Berlin, Madrid, Roma s.a.m.d., anticipand un influx semnificativ de forta de munca, prefera sa se implice si sa controleze imigratia, decat sa fata fata ulterior unor situatii dificile, create de zecile de mii de muncitori straini.
Partea nevazuta a aisbergului emigratiei economice o reprezinta o masa de inca si mai multi romani care isi gasesc slujbe si obtin permise de munca pe cont propriu, punctual, negociind direct cu angajatorii si, de regula, pe termene mai lungi ori chiar indefinite. In aceasta categorie intra mii de romance care se angajeaza sa faca menajul in casele italienilor, dar si miile de specialisti din tehnologia informatiei care si-au gasit angajamente in Canada, SUA, Germania sau Franta.
Migratia romanilor pe filiere particulare este mai greu de evaluat, dar este, cu certitudine, cu mult mai consistenta decat aceea care se vede in statisticile Guvernului Romaniei. Este suficient sa comparam cifrele muncitorilor romani angajati in Israel prin OMFM anul trecut (852), cu aceea a romanilor angajati prin agentii particulare care opereaza in Romania (2.166), iar apoi cu datele oficiale israeliene, care mentioneaza circa 50.000 de romani cu permise de munca, si, in fine, cu estimarile potrivit carora alte vreo 30.000 de romani muncesc ilegal in tara Sfanta.
La fel, fata de doar vreo 12.000 de romani mentionati in evidentele noastre, in 2002, la rubrica angajarilor pentru Italia, autoritatile de la Roma au in statisticile lor peste 75.000 de compatrioti de-ai nostri cu permise de munca, iar numarul celor care muncesc la negru este estimat la 16.500. De altfel, in regiunea Lazio, din centrul Italiei, comunitatea imigrantilor romani este a doua ca marime, dupa aceea a chinezilor.
Oferta vest-europeana a urmatorilor ani este mai mult decat generoasa pentru potentialul de migratie economica din estul continentului. Actualmente, circa o jumatate de milion de imigranti patrund in spatiul Uniunii Europene, in fiecare an. Potrivit unui studiu pe termen foarte lung al Natiunilor Unite, rata anuala neta a imigratiei in Europa de Vest se va majora pana la 650.000, iar pentru SUA si Canada, cifra influxurilor anuale nete va totaliza 1.287.500.
Romanii se afla, din acest punct de vedere, intr-o pozitie privilegiata in raport cu spatiul vest-european. Procesul de imbatranire si diminuare a populatiei din tarile occidentale va obliga guvernele acestora sa adopte politici de relaxare a reglementarilor carora le este supusa imigratia, iar acest lucru se va intampla, cel mai probabil, in perioada in care Romania va fi acceptata in comunitatea europeana.
Mai mult, analistii prevad o competitie aprinsa intre tarile puternic industrializate din vestul continentului pentru atragerea fortei de munca inalt calificate din Europa de Est. Pentru economia romaneasca, aceasta ultima imprejurare nu mai constituie un privilegiu, ci un posibil handicap pe termen lung. Solutia ar putea fi adoptarea unor politici care sa faca din educatie o resursa capabila totodata sa exporte in mod constant competenta profesionala, dar si sa acopere cererea interna in materie.