600 milioane de lei alocate pentru programe operaţionale finanţate din fonduri structurale

600 milioane de lei alocate pentru programe operaţionale finanţate din fonduri structurale
Publicat de Ilinca Pop la 25 martie 2015, 16:19

Executivul a aprobat, miercuri, printr-o hotărâre, alocarea temporară a sumei de 600 milioane lei, în echivalent euro, pentru asigurarea necesarului de finanţare pentru luna aprilie 2015 al Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergenţă,potrivit Biroul de presă al Guvernului.

Potrivit actului normativ, suma aprobată în şedinţa de Guvern va fi repartizată astfel: 150 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, 230 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi 220 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Sursa citată precizează că Guvernul a hotărât extinderea termenului de plată până la data de 20 aprilie 2015, astfel încât sumele alocate să poată fi utilizate în integralitate de toate programele operaţionale, luând în considerare stadiul actual al sumelor accesate/ transferate/ plătite.

”Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 15 iulie 2015. Măsura are rolul de a susţine atingerea ţintei de absorbţie pentru 2015 a fondurilor structurale”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.