50.000 de români ar putea fi concediați în următoarele 6 luni. Cristian Erbașu: Nu sunt doar semnale negative, ci certitudini

50.000 de români ar putea fi concediați în următoarele 6 luni. Cristian Erbașu: Nu sunt doar semnale negative, ci certitudini

Urmează un val de concedieri printre angajați / SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 1 noiembrie 2025, 18:37

Sectorul construcţiilor traversează o perioadă critică, după ce numeroase proiecte finanţate prin programele Anghel Saligny şi PNRR au fost suspendate sau încetinite. Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii avertizează că, în următoarele şase luni, aproximativ 50.000 de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi la nivel naţional. Unele şantiere au fost deja abandonate, iar companiile medii din domeniu sunt cele mai vulnerabile în acest moment.

Criză în construcţii: 50.000 de angajaţi riscă să fie concediaţi în următoarele şase luni, atrage atenția Cristian Erbașu

Aproximativ 50.000 de angajaţi din sectorul construcţiilor ar putea rămâne fără loc de muncă în următoarele şase luni, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC). Avertismentul a fost făcut sâmbătă, la Sinaia, de preşedintele federaţiei, Cristian Erbaşu.

Erbașu a explicat că numeroase şantiere sunt deja abandonate, ca urmare a întreruperii unor proiecte finanţate prin programele Anghel Saligny şi PNRR.

Cristian Erbaşu a subliniat că firmele din domeniu şi-au calibrat activitatea şi numărul de salariaţi în funcţie de aceste proiecte, iar întreruperea finanţărilor le obligă acum să reducă personalul.

El a precizat că scăderea bugetelor de investiţii şi încetinirea sau chiar oprirea unor lucrări majore pun presiune uriaşă asupra companiilor, care nu mai pot menţine angajaţii anteriori.

„Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fie disponibilizaţi, în acest an şi anul viitor. Este ordinul de mărime pe care îl previzionăm pe următoarele şase luni.

Această situaţie a apărut în urma reducerii bugetelor de investiţii (ale companiilor din construcţii – n.red.) şi în urma încetinirii sau opririi unor proiecte”, a spus președintele FPSC.

La nivel naţional, sectorul construcțiilor are aproximativ 500.000 de angajați

Preşedintele FPSC a menţionat că federaţia reuneşte aproximativ 200.000 de angajaţi, dintre care 60.000–70.000 activează direct în construcţii, iar la nivel naţional, sectorul are circa 500.000 de lucrători.

În opinia sa, semnalele venite din piaţă sunt extrem de negative, iar unele firme se pregătesc deja să se închidă sau să îşi reducă drastic activitatea.

Cristian Erbaşu a atras atenţia că cele mai expuse riscului sunt companiile medii, cu 50–100 de angajaţi, care nu dispun de suficiente resurse pentru a depăşi blocajele financiare.

El a subliniat că aceste firme sunt prea mari pentru a nu fi afectate de actuala criză, dar prea mici pentru a o gestiona eficient, ceea ce le plasează în cea mai delicată situaţie din ultimii ani.

„Sunt nu numai semnale (negative – n.red.), ci şi certitudini, în sensul că unele companii deja se pregătesc să se închidă, iar alte companii se pregătesc să reducă extrem de mult activitatea şi să reducă dimensiunea firmelor din construcţii.

Pericolul cel mai mare este în cazul companiilor medii, cu 50-100 de angajaţi, acestea sunt în situaţia cea mai delicată. Sunt prea mari să nu aibă probleme şi prea mici să şi le rezolve”, a mai transmis Erbașu.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.