Aproximativ 400 de salariaţi ai societăţii Electroputere Craiova vor fi disponibilizaţi începând de luni şi vor primi între cinci şi nouă salarii compensatorii, în funcţie de vechime, acţiunea de restructurare continuând până la începutul lunii septembrie, potrivit liderilor sindicali.

Liderul de sindicat din cadrul societăţii Electroputere SA Craiova, Aurel Bojenoiu, a declarat, că începând de luni aproximativ 400 din cei 2.500 de salariaţi ai uzinei vor fi disponibilizaţi.

El a mai spus că înainte de a se decide ce angajaţi pleacă de la fiecare compartiment în parte a fost făcută o analiză pe fiecare sector de activitate al Electroputere, primii vizaţi de concedieri fiind cei din secţiile care au în derulare mai puţine contracte.

Iniţial s-a propus disponibilizarea a 1.000 de angajaţi

„În jur de 400 de persoane vor fi disponibilizate începând de mâine (luni – n. r.). Atunci când s-a făcut lista cu persoanele care pleacă acasă s-a făcut o analiză pe fiecare compartiment şi s-a ţinut cont de contractele pe care fiecare dintre acestea le au în desfăşurare. Este vorba de fabrica de locomotive, aparataj şi motoare electrice”, a declarat Aurel Bojenoiu, citat de MEdiafax.

Potrivit acestuia, iniţial, conducerea Electroputere Craiova a propus ca în programul de restructurare să intre 1.000 de angajaţi ai uzinei.

Angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi între cinci şi nouă salarii compensatorii, în funcţie de vechimea pe care o au în fabrică, aşa cum a fost specificat prin contractul colectiv de muncă.

SURSA: Mediafax