Conform unui comunicat al instituţiei, sprijinul de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură va fi acordat şi în 2017, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare. 

Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. 

"Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei. Pentru anul 2017, valoarea efectivă a sprijinului este de 1,4185 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse", se arată în document.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: