Pentru microîntreprinderi a fost majorat plafonul de venituri impozabile în care trebuie să se încadreze, de la 65.000 de euro la 100.000 de euro, şi s-a introdus un sistem diferenţiat de cote de impozitare, între 1% şi 3%, pentru stimularea înfiinţării de locuri de muncă şi pentru o distribuire mai echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderile cu salariaţi şi cele fără, informează Mediafax.

Astfel, noile cote de impozitare, valabile de la 1 ianuarie, sunt de 1% pentru microîntreprinderile cu peste 2 salariaţi (inclusiv), de 2% pentru cele cu un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi, de la 3% cotă generală de impozitare a veniturilor pe această categorie de firme.

În privinţa impozitului pe profit, cota generală rămâne cea de 16%, modificări fiind înregistrate punctual la bunurile pentru care se acordă facilitatea profitului reinvestit, precum şi pentru unele cheltuieli deductibile.

Noul Cod Fiscal introduce obligaţii suplimentare şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA), care vor achita obligatoriu contribuţia individuală pentru pensie, de 10,5% din venitul net realizat şi plafonată la un nivel anual de maxim cinci salarii medii pe economie, chiar dacă sunt şi salariate la un angajator.

Totodată, dacă PFA vrea să beneficieze de pensia întreagă, trebuie să achite şi contribuţia care ar reveni angajatorului, de 15,8%, aplicată la veniturile pe care le obţine din această activitate. În Codul Fiscal aplicat până la finele acestui an, PFA nu avea aceste obligaţii, dacă era şi salariată.