Pentru că Rusia ţine de ceva vreme prima pagină a publicaţiilor internaţionale, este o bună oportunitate să aflăm câte ceva despre această ţară. Iată o listă a celor mai nebuneşti şi interesante lucruri despre limba rusă, cultura şi politica Rusiei, precum si câteva statistici.

  1. Berea nu a fost considerată băutură alcoolică în Rusia până în 2011; în acel an, preşedintele Dimitri Medvedev a promulgat în final o lege care oferă berii statutul de băutură alcoolică. Acest fapt a dus şi la o limitare în privinţa locurilor în care poate fi comercializată berea;
  2. Unul din patru bărbaţi rusi moare înainte de a împlini vârsta de 55 de ani; speranţa de viaţă a unui bărbat în Rusia este de 64 de ani. Doar 10 la sută dintre americani şi 7 la sută dintre bărbaţii britanici mor înainte de 55 de ani. Ruşii cei mai expuşi riscului de a muri înainte de această vârstă sunt cei care beau trei sau mai multe sticle de jumătate de litru de vodcă pe săptămână;
  3. Nu există cuvântul „fun” în limba rusă; există un cuvânt,”veselie” în limba rusă şi mai există „a se veseli”. O mare diferență între cuvintele „veselie” şi „fun” este aceea că poţi avea parte de „fun” la serviciu, dar nu poți avea parte de „veselie” la serviciu;
  4. sau „privacy”; cel mai apropiat termen în limba rusă este „confidenţialnost”, dar acest lucru se referă la confident, sau confidenţialitate. Sau există cuvântul „uedinenie”, care înseamnă „a sta singur”;
  5. Putem găsi McShrimp doar în Rusia; data viitoare cand vom fi la Moscova, vom lua o muşcătură, dacă avem curajul;
  6. Unii urşi din Rusia îşi fac veacul pe lângă cisterne de carburant părăsite în zonele din extremul orient rus. Un fotoreporter a surprins un astfel de urs care intrase şi „a luat un gât” într-un astfel de container;
  7. În timpul alegerilor din 2012, când Vladimir Putin a fost ales pentru un al treilea mandat, într-o regiune s-a înregistrat o prezență de vot de 146 la sută. Analiștii consideră că a fost vorba despre o fraudă electorală în alegerile din 2012. Potrivit rezultatelor oficiale Putin a câștigat un nou mandat cu 64 la sută din voturi;
  8. Unii bogătaşi din Moscova călătoresc uneori cu ambulanţa, pentru a scăpa de chinul traficului; Acest lucru se produce de obicei la orele de vârf;
  9. Pe vremea Uniunii Sovietice, distribuirea albumelor formaţiei Beatles a fost interzisă de guvernul comunist, așa încât studenții la medicină au au apelat la aparate Roentgen vechi pentru a-şi imprima melodiile; marea majoritate a bunurilor și serviciilor provenite din Occident erau interzise, astfel că oamenii au dezvoltat metode creative pentru a pune mâna pe lucrurile occidentale dorite;
  10. Recent, unele restaurante din Rusia au decis să nu se mai folosească cuvântul "borș", referitor la felul de mâncare cu acelaşi nume, optând să treacă în meniu "supă de rădăcină de sfeclă "; decizia a venit pentru că "borș" este cuvânt ucrainean;
  11. Ruşii stau liniştiţi vreme de câteva secunde şi se roagă înainte de a călători; înainte de a pleca la drum, ei spun de obicei „prisiadem na dorojku”, ceea ce înseamnă „să ne aşezăm pentru drum”. Ruşii pot sta în linişte preţ de câteva secunde şi pot spune o rugăciune înainte de a pleca la drum;
  12. O veche superstiţie în Rusia spune că nu ai voie să fluieri în casă; dacă totuşi faci acest lucru, se spune că toţi banii vor zbura pe fereastră;
  13. Legenda spune că ruşii au ales creştinismul în defavoare islamului în anul 988 după Hristos, în parte pentru că nu au vrut să renunţe la alcool; prințul Vladimir cel Mare a condus Rusia Kieveană – Rusia medievală – între anii 980 și 1015. Rusul kievean era inițial păgân, dar Vladimir s-a convertit la creștinism și apoi i-a convertit la creștinism pe toți rușii kieveni în anul 988. Islamul a fost refuzat pentru că propovăduiește lipsa alcoolului din viața credinciosului. Prințul Vladimir însuși se spune că a zis: „bucuria unui rus este în băutură”;
  14. Deşi Rusia are o populaţie predominant creştină,  evenimentul Anului Nou este sărbătorit mai abitir decât Crăciunul; în fapt, în Rusia cadourile sunt oferite la miezul nopţii Anului Nou şi nu neaparat în ziua de Crăciun;
  15. Mai mult decât atât: rușilor le place noaptea Anului Nou atât de mult, încât o sărbătoresc de două ori, după doua calendare, Gregorian şi Iulian: atat în noapte de 31 decembrie/1 ianuarie, cât și în noaptea de 13 spre 14 ianuarie;
  16. În Rusia se spune că ai ghinion dacă te întorci după ce ai plecat deja de acasă; oamenii vor evita sa se întoarcă după ceva ce au uitat, dacă au ieşit deja pe uşa casei şi de cele mai multe ori roagă o rudă să le aducă din casă ceea ce au uitat;
  17. În Rusia evidenţele arată că sunt 1159 de femei pentru fiecare 1000 de barbaţi; în mediul urban diferenţa este chiar şi mai mare: sunt 1183 de femei la mia de barbaţi;
  18. În limbaj de calculator sau telefon mobil, ruşii nu pun două puncte atunci când scriu un zâmbet. Se pune simplă paranteză  ) sau mai multe paranteze ))))) pentru a sugera un zambet sau râsul, dar niciodată două puncte și un zambet :))
  19. Una dintre cele mai populare feluri de mancare în Rusia, numită „holodets”, constă în carne păstrată în gelatină sărată, un fel de „piftie”; rușii adora de asemenea limba de vacă, „pelmeni” – găluşte cu carne siberiene şi „kotleti” – chiftele de carne prăjită;
  20. Rușii folosesc același cuvânt „popravitisia”, pentru a spune sau a ura cuiva "sănătate" sau „însănătoşire grabnică„ și de asemenea este acelaşi cuvânt pentru a spune cuiva că ar trebui să se "îngraşe";
  21. 75 la sută din teritoriul Rusiei se află în Asia; cu toate acestea, se spune că doar 22 la sută dintre ruşi locuiesc în teritoriul rus asiatic. Majoritea populaţiei este concentrată în vestul teritoriului Rusiei;
  22. Rusia deţine 20 la sută din suprafaţa mondială de păduri; în plus, pe teritoriul rus se află cel mai adânc lac din lume, Lacul Baikal;
  23. Ruşii îşi atârnă covoarele pe pereţi; acest lucru se întâmplă din cauza faptului că zidurile sunt uneori atât de subțiri, încât poți auzi tot ce spune și ce face vecinul. Covoarele și carpetele izolează fonic încăperile. Acest obicei îşi are originile şi din Caucaz sau din ţări precum Uzbekistanul;
  24. Moscova deţine o reţea de metrou super-frumoasă, unele dintre stații fiind adevărate muzee de artă; metroul din Moscova deţine şi cea de-a patra cea mai la adâncime construită stație din lume, la 84 de metri sub pământ;
  25. Limba rusă nu are nevoie de subiect sau verb pentru a spune o propoziţie; cuvinte precum „câine” sau „s-a plimbat” sunt considerate propoziţii complete;
  26. Ruşii culeg ciuperci de plăcere;  unora le place să culeagă fructe de pădure, dar ciupercile sunt clar favorite;
  27. Ruşii mănâncă clătite cu smântână şi caviar; versiunea rusească a clătitelor este cunoscută sub denumirea de „blin”. Rusii mai tineri, în special cei care sunt născuţi în afara graniţelor Rusiei, mănâncă câteodată clătitele cu sirop sau cu zahăr, dar în mod tradițional ele se mănâncă cu smântână și caviar. Unii adaugă ouă, mărar și somon afumat;
  28. Miliardarul rus Roman Abramovici a instalat lasere pe iahtul său; laserele acţionează ca un scut anti-paparazzi: supraveghează împrejurimile şi atunci când detectează un corp străin, trimite un flash de lumină în obiectivul aparatului de fotografiat pentru a obstrucţiona obţinerea oricărei fotografii;
  29. Vladimir Putin a salvat odată o echipă de televiziune de un tigru siberian, dar mai apoi a recunoscut că totul a fost regizat;
  30. Există un Comic online numit „Superputin”