2.155 de autoturisme înmatriculate în prima jumătate a lui aprilie
Un raport parțial al înmatriculărilor de autoturisme noi din România arată că, între 1 și 15 aprilie au intrat în circulație 2.155 de astfel de vehicule. Așa cum era de așteptat, cele mai multe mașini au fost contabilizate de DRPCIV în București (1.614 unități), Ilfov (82 unități) și Brașov (41 unități).
Clasamentul înmatriculărilor din prima jumătate a lui aprilie este condus de Dacia cu 477 de autoturisme, urmată de Renault cu 267, Volkswagen cu 263, Skoda cu 196 și Opel cu 112 unități.
Dacă trendul se menține și în a doua parte a lunii, este posibil să asistăm la o nouă creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi. În toată luna martie au fost înmatriculate 3.793 de autoturisme.
Cu toate acestea, comercianții se așteaptă la o ușoară scădere a numărului de mașini înmatriculate în a doua parte a lunii aprilie față de primele două săptămâni cauzată de zilele libere de Paște.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





