UniCredit Ţiriac Bank a avut rol de coordonator principal şi agent al finanţării de factoring.

Caracteristica de bază a acestei soluţii de finanţare este lichidizarea directă a activelor deţinute – soluţie mult mai potrivită pentru finanţarea unei companii din industria farmaceutică.

Facilitatea astfel implementată este finanţată în mod egal de Banca Comercială Română şi UniCredit Ţiriac Bank şi constituie o formă de susţinere a sistemului de sănătate românesc prin lichidizarea creanţelor asupra Casei Naţionale şi a Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Banca Comercială Română, BRD Groupe Société Générale şi  UniCredit Ţiriac Bank au acordat A&D PHARMA un credit sindicalizat tip club în valoare de 190 mil. euro, pentru refinanţarea nevoilor generale de susţinere a activităţii de bază, precum şi a celor de dezvoltare a grupului. Tranzacţia este cea mai importantă din sectorul farma în anul 2013.

În paralel cu facilitatea de tip factoring şi în strânsă legătură cu aceasta, grupul A&D Pharma a încheiat o tranzacţie de refinanţare cu majorare a sumei prin intermediul unei sindicalizări de tip club, în sumă de până la 190 de milioane de euro.

Aceasta are drept obiect refinanţarea nevoilor generale de susţinere a activităţii de bază, precum şi pe cele de dezvoltare ale grupului şi este cea mai importantă tranzacţie de acest tip realizată pe piaţa farmaceutică românească în anul 2013. Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi UniCredit Ţiriac Bank au participat în mod egal la finanţare, având rolul de Aranjori Principali Mandatati, cu UniCredit Ţiriac Bank în calitate de agent de garanţie şi UniCredit Bank AG – London Branch în calitate de agent de facilitate. Banca Comercială Română a îndeplinit rolul de coordonator al tranzacţiei de refinanţare.