Eco-Rom Ambalaje, organizația deţinătoare a licenței mărcii Punctul Verde (Der Grune Punkt), şi Primăria Municipiului Tulcea au lansat, în Tulcea, o zonă eco pentru picnicuri.

Locul are o suprafaţă de peste 4.000 de metri pătraţi și este situat pe malul lacului Ciuperca din oraş, în apropierea bazinului de înot. Acesta este realizat în totalitate din module de paleţi din lemn, beneficiază de un sistem de colectare separată a deșeurilor şi va putea fi folosit inclusiv pentru orele de educaţie ecologică ale elevilor din județ, fiind totodată în conformitate cu Legea Picnicului nr. 54/2012.

,,În domeniul colectării separate a deșeurilor de ambalaje, țara noastră și-a îndeplinit anual obligațiile de reciclare asumate la nivel european, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate. Investițiile acestora au condus și la extinderea accesului populației la serviciile de colectare separată a deșeurilor, primul pas spre reciclare pe care îl pot face generatorii din gospodării. Succesul de până acum la nivel local este datorat primarilor și operatorilor care au înțeles necesitatea acestui demers, iar Tulcea este unul dintre cele mai bune exemple, fiind una dintre primele localități în care am investit’’, a declarat Sorin Cristian Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje.

Amenajarea spațiul ecologic pentru picnic a costat 15.000 de euro şi a fost oferit Municipiului Tulcea ca urmare a câștigării titlului de “Orașul Reciclării”, în competiția cu același nume organizată de Eco-Rom Ambalaje în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. La competiție au participat 20 de municipiii din întreaga țară, care s-au întrecut în performanța serviciilor locale de colectare separată a deșeurilor de ambalaje.

„Sperăm că acest premiu este doar începutul unui curent eco care va anima permanent populaţia, astfel încât cantitatea de deşeuri colectate selectiv va creşte, în scopul valorificării şi reciclării, iar menţinerea unui mediu de viaţă curat şi sănătos va fi un rezultat firesc al acestui demers”, spune Constantin Hogea, primarul Municipiului Tulcea.

Concret, Eco-Rom Ambalaje a reciclat, în 2012, 61% (398.463 tone) din cantitatea de ambalaje puse pe piaţă de aceste companii (651.126 tone), cu 12% mai mult față de anul anterior.