România ar putea deschide o nouă mină de uraniu
România ar putea deschide o nouă mină de uraniu în judeţul Suceava, a declarat Maricel Popa, secretar de stat la Ministerul Economiei, citat într-un comunicat al instituţiei
Prezent la Suceava la un eveniment al Companiei Naţionale a Uraniului, Popa a apreciat că, în contextul actual internaţional, România trebuie să dezvolte acest sector.
‘Astfel, vă pot spune că sunt şanse de foarte mari de a găsi finanţare pentru deschiderea zăcământului de la Tulgheş-Grinţieş. Nu se va închide mina de la Crucea, ci se va dezvolta un alt perimetru care va îngloba resursa umană şi profesionalismul angajaţilor de la Sucursala Suceava’, a spus secretarul de stat.
Compania Naţională a Uraniului, aflată în portofoliul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie, a fost înfiinţată în anul 1997 şi are în administrare resursele minerale de uraniu existente în România.
România utilizează uraniu drept combustibil pentru cele două reactoare nucleare de la Cernavodă care sunt funcţionale în prezent. România are în vedere realizarea altor două reactoare la Cernavodă până în 2020.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





