Experţii au revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei zonei euro în 2013

Experţii au revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei zonei euro în 2013
Publicat de CAPITAL la 8 august 2013, 17:07

Declinul zonei euro în 2013 va fi de 0,6%, faţă de 0,4% estimat iniţial, se arată într-un sondaj al Băncii Centrale Europene publicat joi, transmite Reuters.

De asemenea, experţii consultaţi de BCE susţin că inflaţia în zona euro va fi în 2014 sub ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană, care vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de două procente. Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în luna iulie la 1,6%, a anunţat Eurostat.

Preţurile ar urma să crească cu 1,5% în 2014 şi cu 1,8% în 2015. Aceste estimări cresc presiunile pentru relaxarea politicii monetare a BCE.

Compania britanică de analize financiare Markit a publicat săptămâna acesta un studiu care arată că declinul economiei zonei euro s-a oprit în iulie, înregistrându-se prima creştere uşoară a activităţii economice din ultimele 18 luni.

Potrivit sondajului Eurozone Composite Purchasing Managers Index (PMI) realizat de Markit, indicele care evaluează activitatea din servicii şi industrie prelucrătoare, a crescut în iulie la 50,5 puncte, de la 48,7 puncte în iunie, fiind pentru prima dată din ianuarie 2012 când indicele depăşeşte pragul de 50 de puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Datele studiului Markit indică faptul că economia zonei euro începe să iasă din recesiune, chiar dacă perspectivele unei creşteri solide sunt încă îndepărtate.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.