Adunarea Generală a Acționarilor Carpatair a decis majorarea capitalului social al companiei cu 5 milioane de euro, investiție care are scopul finanțarii programului de restructurare și modernizare a flotei Carpatair.
„Decizia acționarilor Carpatair privind aceasta infuzie de capital a fost conditionata de reducerea numarului de zboruri de pe Aeroportul International Timisoara in favoarea aeroporturilor care respectă și încurajează libera concurență” a declarat Nicolae Petrov, Președinte & CEO Carpatair.
Carpatair este una dintre cele mai importante companii aeriene românesti, cu sediul central la Timișoara, având capital majoritar elvețian.
În aprilie 2013, Carpatair a obținut pentru a cincea oară consecutiv statutul de operator IOSA conferit de IATA (International Air Transport Association), cel mai riguros sistem de evaluare a siguranței operaționale pentru companiile aeriene din întreaga lume. Carpatair deține încă din 2005 certificarea standardelor de calitate și siguranță IOSA, fiind singurul operator privat de transport aerian din România și una dintre primele companii aeriene din Europa de Est care respectă aceste standarde certificate la nivel internațional pentru zborurile comerciale.

Te-ar putea interesa și: