Tranzacţia, semnată azi, aşteaptă aprobarea BNR şi a Consiliului Concurenţei, astfel că se preconizează că se va finalize în doua jumătate a acestui an.
RBS avea scos la vânzare portofoliul de retail de aproape 2 ani, dar nu au perfectat nicio tranzacţie pentru că nu s-a înţeles la preţ cu cumpărătorii. Printre cei interesaţi de preluarea retailului de la RBS s-au numărat şi cei de la OTP, precum şi câteva fonduri de investiţii.
„Segmentul de Retail este important pentru banca noastră şi această achiziţie se potriveşte foarte bine strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu şi lung, urmând sa ne menţinem abordarea de bancă europeană de top pe piaţă românească” a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Ţiriac Bank şi Country Chairman al grupului UniCredit în România.
Atât RBS România cât şi UniCredit Ţiriac Bank doresc să asigure o tranziţie facilă a portofoliilor de produse şi servicii aferente fiecărui client. Toţi clienţii vor fi informaţi asupra procesului privind transferul şi paşii necesari de urmat. Nu vor exista modificări în condiţiile contractuale ale produselor şi serviciilor oferite. Începând cu data efectivă a transferului, clienţii vor putea beneficia de oferta complexă de produse şi servicii de retail a UniCredit Ţiriac Bank, respectiv a UniCredit Consumer Financing.
„Ne face plăcere să anunţăm astăzi clienţilor noştri de retail şi Royal Preferred Banking această vânzare. Profilul internaţional şi solida reputaţie a grupului UniCredit reprezintă o soluţie atractivă pentru clienţii noştri care vor continua să beneficieze de produse şi servicii de înaltă calitate. Ne menţinem strategia de a deveni o bancă dedicată clienţilor persoane juridice, oferind produse de tranzacţii bancare şi trezorerie competitive şi inovative segmentului pe care ne concentrăm, companii de top internaţionale şi locale de dimensiuni mari şi clienţi instituţionali” a declarat Henk Paardekooper, Preşedinte RBS România.
UniCredit Ţiriac preia retailul şi divizia de private banking de la RBS România
30 aprilie 2013, 12:39
Ultima modificare în 30 aprilie 2013, 15:39
UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au cumpărat portofoliul de retail al britanicilor de la RBS România şi divizia de private banking (Royal Preferred Banking), reprezentând aproximativ 315 milioane euro în active şi 230 milioane euro în pasive, au anunţat azi reprezentanţii UniCredit.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- România redevine atracție turistică pentru români
- Cat poate să câștige un fermier de pe urma unui dozator de lapte
- Rata creditelor neperformante ale BCR a crescut la 28,2%
- Apicultorii din Ialomiţa şi-au făcut fabrica de procesare cu fonduri UE
- În 2012, Albalact și-a menținut afacerile la nivelul lui 2011
- Mark Mobius, FP: Va veni o criză și mai mare!
- Unităţile BCR nu lucrează cu publicul pe 1, 5 şi 6 mai
- Cu cine se va consulta ministrul sănătăţii înainte de orice decizie majoră
- Cea mai mare bancă din zona euro a schimbat directorul general
- Vacanță în rate fără dobândă de la Garanti Bank