Asociaţia Britanică a Apicultorilor a anunţat recent o scădere de 72% în producţia de miere din acest an, din cauza vremii nefavorabile. O cercetare recentă a Asociaţiei Fermierilor din Albinărit a relevat că producţia s-a redus la jumătate în 2012, echivalentul unei pierderi de 7 milioane de lire sterline pentru industria din Marea Britanie.

Comercianţii apicoli, precum James Hamill de la ”Hive Honey Shop” din sudul Londrei, cred că finanţarea UE ar putea îmbunătăţi productivitatea, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări din Europa. „Am dori să vedem că fondurile guvernamentale sunt plătite direct apicultorilor şi nu unor firme de cercetare, organizaţii de caritate şi universităţi, ci direct oricui creşte albine şi întreţine un stup”, a afirmat Hamill.

Apicultorii din România, care primesc deja finanţare directă de la UE, şi-au dublat coloniile de albine în ultimul deceniu. Între 2000 şi 2010, ţara a produs 24.700 de tone de miere. Apicultorilor români li s-a promis continuarea finanţării UE până la sfârşitul lui 2014. Ţara va primi 3,4 milioane de euro pâna la sfârşitul lui 2012, la fel şi în 2013. Această creştere a producţiei pare să progreseze în anii următori, în contextul în care o continuare a finanţării UE, îmbinată cu programe educaţionale, măsuri ale agriculturii ecologice, registre ale apicultorilor şi factori geografici se dovedesc esenţiale pentru succesul mierii în această ţară, subliniază ziarul britanic.

În condiţiile în care peste 80% din produsele apicole de pe rafturile din Marea Britanie sunt importate din ţări ale UE, printre care şi România, Patrick Robinson, directorul de operaţiuni de la compania ”Rowse Honey”, a constatat avantajele programelor apicole, cum ar fi cele din România.

”Noi folosim tipuri de miere din România, cum ar fi cea de salcâm şi tei, precum şi cea polifloră. Prin finanţare UE, România încurajează apicultura iar numărul apicultorilor este, credem noi, în creştere”, a afirmat el.

Sursa: Agerpres