Joi am avut a treia licitație din ultimele patru în care Ministerul Finanțelor nu a reușit să vândă niciun titlu de stat din nivelul programat de doar 200 milioane lei, deși băncile puseseră la bătaie peste 500 milioane lei.
Nu se știe cât ar fi trebuit să plătească Finanțele pentru a lua cele 200 milioane lei din piață, cu scadența la 41 de luni (ianuarie 2016), dar e posibil ca băncile să fie cerut un randament mediu de circa 6,8%, semnificativ peste cel plătit la licitația precedentă cu o scadență similară (6,41%, acceptat în urmă cu o lună).
Nici luni MFP nu a reușit să atragă vreun ban din piață din nivelul programat de 500 milioane lei pentru 12 luni, deși băncile veniseră cu 864 milioane lei. Atunci, dealerii spuneau că Finanțele ar fi trebuit să plătească peste 6,15%.
Dar de luni și până joi dobânzile pe piața interbancară au continuat să urce, ajungând la 6,27% pentru 12 luni, de la 6,19%.
Ultima licitație la care MFP a reușit să atragă niște bani din piață a fost în 13 august, când pentru scadența de 8 luni a acceptat un randament mediu de 5,91% și unul maxim de 6,15%.
Practic, din cauza crizei politice interne moneda națională s-a depreciat semnificativ în fața euro, deși a fost protejată de BNR, în condițiile în care monedele din regiune s-au apreciat consistent.
De ceva timp însă, pentru a stopa deprecierea leului spre minime istorice, BNR a apelat la tăierea sumelor cu care susținea lichiditatea din piața interbancară, ceea ce a făcut ca dobânzile din piață să urce brusc.
Primul lovit a fost statul, care a văzut instant cum i se scumpesc împrumuturile. Dacă într-o primă fază a acceptat să plătească randamente ceva mai mari, ulterior, acestea au continuat să urce, iar MFP le-a considerat de neacceptat.
Având totuși nevoi de finanțare, Finanțele au apelat la sumele de rezervă în valută, din care au început să cheltuiască accelerat. Cu cât acest stoc tampon se va reduce mai repede, iar criza politică se va menține, cu atât statul riscă să intre într-o spirală a dobânzilor, care va afecta nu doar finanțarea sa, cât și finanțarea economiei, adică implicit încasările la buget.
Dacă intrăm în acest cerc vicios, este posibil să fim împinși să tragem bani de la FMI și CE, întrucât am putea avea venituri bugetare sub cele programate și cheltuieli bugetare din ce în ce mai mari, odată și cu majorarea salariilor și pensiilor și apropierea alegerilor.