În cadrul bugetului rectificativ pe 2012, contribuabilii cei mai înstăriţi, supuşi impozitului de solidaritate pe avere /ISF/, sunt obligaţi să achite în acest an o contribuţie excepţională. Măsura va elimina înlesnirile fiscale decise în iunie 2011 de fosta majoritate de dreapta.

Deputaţii socialişti care au luat cuvântul au salutat o măsură semnificativă a ‘efortului de justiţie’ cerut de preşedintele François Hollande, în timp ce dreapta şi centrul au denunţat un impozit ‘de confiscare’.

Se estimează că această contribuţie va aduce la buget 2,3 miliarde de euro în 2012.

Adunarea Naţională a aprobat, de asemenea, coborârea, de la 159.000 la 100.000 de euro, a pragului de aplicare a drepturilor de succesiune şi de donaţie /impozit indirect pe transmiterea averii/. ‘Vrem să favorizăm mai degrabă meritul decât moştenirea’, a subliniat deputatul socialist Pierre-Alain Muet, în faţa criticilor dreptei, în timp ce ministrul bugetului, Jerome Cahuzac, a precizat că ‘90% dintre succesiuni vor rămâne exonerate’.

Miercuri, deputaţii votaseră desfiinţarea scutirii de la plata impozitelor şi cotizaţiilor sociale pe orele suplimentare.

Bugetul rectificativ pe 2012 elimină astfel mai multe dintre măsurile emblematice din timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy. El prevede creşteri de impozite de 7,2 miliarde de euro pentru limitarea deficitului.

Textul votat de deputaţi va merge în Senat şi urmează să fie aprobat până la sfârşitul lunii.
SURSA: Agerpres