Supravegherea centralizată a băncilor europene, puţin probabilă în acest an
Zona euro nu va reuşi să implementeze o supraveghere centralizată a băncilor sale cu începere din acest an, după cum îşi dorea, a declarat ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a cotidianului spaniol El Pais, citat de AFP.
Declaraţiile ministrului german au provocat emoţie în Spania în momentul în care această ţară este pe cale de a finaliza obţinerea de împrumuturi de la partenerii săi europeni pentru consolidarea sectorului său bancar aflat în dificultate.
Liderii din zona euro au căzut de acord la 29 iunie să întărească uniunea lor economică şi monetară. Una dintre principalele măsuri prevăzute o reprezintă punerea în aplicare, dorită pentru acest an, a supravegherii centralizate a bugetelor naţionale din zona euro, înainte de a putea recapitaliza băncile în dificultate direct cu fonduri europene.
‘Înainte ca un ajutor direct să poată fi acordat băncilor, trebuie pusă la punct o supraveghere în comun a băncilor’, a explicat Schäuble pentru El Pais. ‘Dar această instituţie nu va putea începe să funcţioneze în acest an. Nu este realist’, a adăugat demnitarul german.
Zona euro a oferit o linie de credit în valoare de 100 de miliarde de euro pentru stabilizarea băncilor spaniole care au mari probleme după explozia bulei imobiliare în 2008.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





