Programul Operaţional Regional a atins un nivel de contractare de 84,9%
Programul Operaţional Regional continuă să fie cel mai performant program finanţat din fonduri europene gestionat de autorităţile române, este concluzia participanţilor la şedinţa Comitetului de Monitorizare al Programului, desfăşurat la Arad în perioada 24-25 mai 2012.
Până la data de 15 mai a.c., Programul Operaţional Regional a atins un nivel de contractare de 84,9% din bugetul alocat (2.811 proiecte contractate în valoare de 3.164,4 mil. Euro FEDER) şi un nivel al plăţilor totale de 28,6% (1.065,8 mil. euro).
În cadrul şedinţei s-a aprobat modificarea programului prin adăugarea în cadrul Axei prioritare 1 a unui nou domeniu major de intervenţie – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a clădirilor. Acest lucru va permite finanţarea lucrărilor de creştere a performanţei energetice a locuinţelor şi din fonduri europene, după o schemă de finanţare care este în prezent negociată cu Comisia Europeană.
Tot în cadrul Comitetului de Monitorizare s-a discutat despre stadiul implementării proiectelor finanţate prin POR, măsuri de realocare a fondurilor în unele regiuni în interiorul axelor, precum şi aspecte legate de următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





