Producătorii de medicamente ar trebui să facă donații pentru județele afectate de ninsori

Producătorii de medicamente ar trebui să facă donații pentru județele afectate de ninsori
Publicat de CAPITAL la 12 februarie 2012, 12:06

Producătorii români de medicamente ar trebui să sprijine autorităţile prin donaţii de medicamente şi produse medicamentoase pentru judeţele afectate de ninsori şi temperaturile scăzute, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Până acum, compania Antibiotice Iaşi şi-a arătat disponibilitatea de a participa la această acţiune.
Producătorul ar trebui să doneze medicamente uzuale, precum antibiotice, antialgice, antiinflamatorii, medicamente pentru boli cardiovasculare.
În prezent, la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică din Vrancea şi Buzău se face un necesar privind nevoile existente la nivelul localităţilor afectate, astfel încât la începutul săptămânii viitoare produsele să poată fi transportate şi distribuite către beneficiari.
În ultimele 24 de ore, serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD au transportat un număr de 184 persoane fără adăpost şi cu hipotermie în unităţile medicale sau centrele sociale, conform Centrului Operativ de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii.
Dintre acestea, 57 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă. Au mai fost înregistrate şi 3 decese, în judeţele Argeş (2) şi Teleorman.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.