Unul din cinci tineri până în 24 ani nu are loc de muncă

Publicat de Raluca Ionescu-Heroiu la 31 august 2017, 11:36

Rata şomajului a crescut cu 0,2 puncte procentuale în luna iulie 2017, faţă de luna precedentă. Cifra a ajuns la 5,2% în formă ajustată sezonier. Cel mai mare grad de neocupare, de aproape 20%, se înregistrază în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, dacă, per total (persoane între 15 şi 74 de ani), rata şomajului a fost de 5,2% în iulie, ponderea a ajuns la 19,9% în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani.

Numărul şomerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani, estimat pentru luna iulie a acestui an, a fost de 478.000 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă, când au fost 461.000 de persoane, dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (525.000 de persoane).

În ceea ce priveşte persoanele între 25 şi 74 de ani, rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna iulie 2017 (5,4% în cazul bărbaţilor şi 3% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezenta 77,4% din numărul total al şomerilor în luna iulie.

Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 2,3 puncte procentuale mai mare decât la femei, mai arată specialiştii INS.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.